Ioan Filip și-a găsit echipă la o zi după plecarea de la Gaz Metan! A semnat cu o echipă de tradiție
Opt jucători de la Gaz Metan Mediaș au fost declarați liberi de contract, printre care și experimentatul Ioan Filip.
Numeroasele probleme financiare i-au determinat pe jucătorii lui Gaz Metan să ceară rezilierea contractelor și să accepte să renunțe la restanțele financiare. Jucătorii sunt obligați să își găsească o nouă echipă în termen de cinci zile, în caz contrar fiind nevoiți să revină la Mediaș.
Ioan Filip a semnat cu Universitatea Cluj
Ioan Filip (32 de ani), unul dintre cei mai vocali jucători de la Gaz Metan în contextul problemelor de la club, și-a găsit rapid echipă. Mijlocașul a fost prezentat la Universitatea Cluj, formație care ocupă locul 3 în Liga 2 și luptă pentru promovare în acest sezon.
Filip, campion al României cu Oțelul Galați (2011) și FC Viitorul (2017) a mai jucat la Universitatea Cluj în sezonul 2020/2021, tot în Liga 2.
În această iarnă, Universitatea Cluj a transferat și alți jucători din Liga 1, precum Ely Fernandes (Farul), Roberto Romeo (Gaz Metan), Florin Ilie (UTA), Paul Pîrvulescu (Academica Clinceni) sau Romario Pires (Farul).
Într-o intervenție telefonică avută astăzi la emisiunea "Ora Exactă în Sport", Ioan Filip a vorbit despre situația foarte dificilă pe care a traversat-o la Mediaș
"Am vorbit, ne-am pregătit, cred că toți o să ne găsim echipe. Suntem împărțiți, unii jucători și-au luat banii pe august și septembrie. Este o situație grea, depunctarea a durut cel mai mult, ne-a pus capac jucătorilor care am decis să plecăm. Am renunțat la bani ca să devenim liberi de contract. Trebuie să ne găsim echipă în cinci zile.
Nu mă întorc la Dinamo, au meci greu, chiar și așa cum arată Gaz Metan. Sunt juniori de calitate, o să fie un meci greu, presiunea este foarte mare la ei", a declarat Ioan Filip la PRO X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News