OFICIAL Ioan Hora a fost prezentat la noua sa echipă! Prima reacție
La 35 de ani, Ioan Hora a semnat cu o nouă echipă și va evolua în Liga 2.
După ce a evoluat pentru CS Crișul Santandrei, în eșaloanele inferioare, fostul atacant de la CFR Cluj și FCSB va juca la FC Bihor, care a reușit să promoveze în Liga 2 la finele sezonului recent încheiat.
Experimentatul atacant, de două ori câștigător al Cupei Turciei, a fost deja prezentat la noua sa echipă și a oferit primele declarații.
Hora spune că obiectivul noii sale echipe este acela de a se menține în eșalonul secund. Pe lângă atacantul de 35 de ani, FC Bihor l-a transferat și pe Ionuț Ban, tot de la CS Crișul Santandrei.
Ioan Hora a fost prezentat la noua sa echipă!
„A fost un target pentru mine. Am zis că nu mă las de fotbal până nu îmbrac și culorile orașului meu. Mă bucur că am ajuns la FC Bihor și sper să pot ajuta, nu doar să rămânem în Liga a II-a, ci să putem ataca promovarea. Cred mult în acest proiect şi chiar mi-se părea foarte interesant.
Noi acum însă trebuie să le luăm pas cu pas, iar ca și grup trebuie să conștientizăm că suntem la început în Liga a II-a, iar sezonul acesta principalul obiectiv este menținerea.
Va fi un campionat greu pentru noi mai ales că suntem nou promovată. Dacă suntem concentrați sută la sută, dornici de muncă, cu siguranță vor veni și rezultatele”, a spus Ioan Hora.
În România, Ioan Hora a evoluat pentru UTA Arad, Gloria Bistrița, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, Pandurii, FCSB, Gaz Metan, Hermannstadt și Lotus Băile Felix.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News