VIDEO Ion Georgescu, primarul care taie și spânzură la CS Mioveni, reținut de DNA după ce a luat mită! PSD l-a exclus din partid
Edilul orașului Mioveni are probleme mari cu justiția după ce a fost acuzat de trafic de influență.
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Comunicatul DNA, transmis joi
"În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (...) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină 'promisiunea' făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.
Ion Georgescu a luat mita, nu și-a ținut promisiunea și apoi a dat banii înapoi
Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Primarul Ion Georgescu a fost reţinut în cursul nopţii de miercuri spre joi, după mai multe ore de audieri la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA.
"Pur şi simplu s-a îndeplinit procedura normală de aducere la cunoştinţă a acuzaţiilor şi întocmirea actelor de procedură privind luarea măsurii de reţinere pentru 24 de ore, în calitate de suspect. (...) Practic, domnul primar este acuzat că ar fi solicitat suma de 30.000 de euro pentru a favoriza angajarea ca medic a denunţătorului, lucru pe care, în mod evident, domnul primar îl neagă şi cu siguranţă nu cred că s-a întâmplat aşa, (...) iar astăzi l-a chemat să restituie suma de 10.000 de euro domnului denunţător, pe care o luase cu titlu de împrumut în toamna anului trecut. Domnul denunţător a ştiut de ce îl cheamă şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat", a declarat avocata primarului, Ingrid Alexandrescu.
Ea a precizat că primarul şi denunţătorul se cunosc de 30 de ani şi sunt prieteni.
PSD Argeș l-a exclus pe primarul orașului Mioveni din partid
"Domnul primar a fost foarte deschis, a dat declaraţii, a spus că nu este adevărat, se consideră nevinovat şi că nu se aştepta la o astfel de întâmplare", a mai spus avocata, conform Agerpres.
Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.
Politicianul, omul care decide lucrurile inclusiv la clubul de fotbal CS Mioveni, acum în Liga 2, este primar din anul 2006.
Ion Georgescu, la prezentarea lui Nicolae Dică la CS Mioveni
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News