VIDEO EXCLUSIV Dorit de FCSB, Ionuț Nedelcearu se gândește tot la Dinamo: ”Dacă știam că pot să ajut, nu plecam”

Ionuț Nedelcearu (26 de ani) vrea să plece de la Crotone, după ce echipa a retrogradat în Serie C. Internaționalul român vrea să-și găsească un alt angajament, tot în străinătate.

Fundașul a recunoscut că a fost contactat de echipe din România, dar nu plănuiește să se întoarcă în Liga 1, acolo unde a evoluat pentru Dinamo. Nedelcearu a lăsat de înțeles că ar fi dispus să se întoarcă în ”Ștefan cel Mare” în cazul în care nu va avea oferte, chiar și în Liga 2.

Internaționalul român a vorbit și despre posibilitatea de a ajunge la FCSB.

Ionuț Nedelcearu: ”Dinamo cred că mă va aștepta cu siguranță!”

Greu, foarte greu! Dar mă așteptam să se ajungă și aici, în ultimii doi ani am tot plutit în acea zonă și era de așteptat. Am plecat la fix, aș putea spune, pentru mine, nu pentru Dinamo. Dacă știam că rămân și ajut echipa să nu ajungă în play-out, nu plecam. Din punctul meu de vedere, al carierei, mă bucur că am luat acea decizie. 

Era de așteptat, dar am jucat cu o echipă din Liga 2. Dacă ne uitam pe loturile celor două echipe, ne așteptam să ne salvăm, dar in păcate nu s-a întâmplat acest lucru. Să sperăm că va reveni cât mai curând în Liga 1. 

Sunt echipe din România care m-au sunat, dar nu am dat niciun răspuns concret. Obiectivul meu e să rămân în străinătate, în Italia sau în alt campionat puternic.

Dacă nu voi găsi ceva atrăgător, cu siguranță voi lua în calcul și România! Dacă nu mă vor aștepta echipele din Liga 1, Dinamo cred că mă va aștepta cu siguranță! Dinamo este Dinamo și va rămâne Dinamo pentru mine oricând.

Le mulțumesc frumos, domnului MM, că a declarat că mă vrea la FCSB. Nu am negociat nimic, nu am vorbit alte detalii, cum v-am spus și mai devreme, deocamdată aștept alte oferte”, a spus Ionuț Nedelcearu, la ”Interviul de 10” de la PRO Arena.

Ionuț Nedelcearu (26 de ani) a fost crescut de Dinamo, iar în 2018 era vândut în Rusia, la UFA. Ulterior, fotbalistul cu 21 dee meciuri la echipa națională a mai jucat în Grecia, la AEK Atena, și în Italia, la Crotone, formație cu care a retrogradat în Serie C și de ce se va despărți în această vară.

1 milion de euro este cota de piață a lui Ionuț Nedelcearu, potrivit Transfermarkt.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!