Steaua este singura echipă neînvinsă din Liga 2, cu zece victorii și șapte rezultate de egalitate după 17 runde, dar este la patru puncte distanță de Csikszereda Miercurea Ciuc, liderul incontestabil din eșalonul secund, care are și un meci în minus.

Daniel Oprița: ”Ne-am fi dorit să fim și acum în Cupa României”

Chiar dacă Steaua are un parcurs fără înfrângere în campionat, Oprița nu poate trece peste eliminarea din Cupa României, acolo unde trupa din Ghencea a fost eliminată înainte de faza grupelor de Concordia Chiajna, la loviturile de departajare.

Antrenorul Stelei crede că echipa sa ar fi putut să ajungă chiar în faza sferturilor Cupei României.

„Se putea și mai bine. Am avut un parcurs bun în campionat, dar am ieșit din Cupa României. Ne-am fi dorit să fim și acum în competiție. Am avut în campionat (n.r. - o formă bună), puteam să fim pe primul loc, dar și Csikszereda a avut un parcurs aproape perfect, de aceea suntem pe locul doi și nu suntem mai sus.

În Cupă voiam să mergem chiar în sferturi. Dacă aveam șansă, puteam să prindem o grupă bună din care puteam trece mai departe”, a spus Daniel Oprița, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Cantonament în Ghencea pentru Steaua: ”Mai vreau cel puțin un jucător”

În limita bugetului, Oprița și-ar dori să-și întărească lotul cu încă un jucător în perioada de mercato din această iarnă. Cât despre cantonament, Steaua nu va pleca în străinătate, așa cum vor face alte echipe din Liga 2, și va rămâne la baza din Ghencea pentru pregătire. Înainte de reluarea sezonului, antrenorul își dorește să testeze și câțiva juniori.

„Nici bugetul nu ne permite să aducem alți jucători, nu am avut un lot numeros tocmai din această cauză. Nu știu dacă anul următor vom avea bani mai mulți sau mai puțini. Aș mai vrea cel puțin un jucător, acum vedem dacă sunt jucători care poate au jucat mai puțin și își doresc să plece. Deocamdată nu ne grăbim. 

Sunt mulțumit de echipă, de jucătorii din lot, de aceea nu mă grăbesc. Dacă apare ceva, unul sau doi jucători să mai aducem.

O să facem la noi la stadion (n.r. - cantonamentul de iarnă), cum am făcut în fiecare an în pauza de iarnă. Poate vom mai lua și juniori de la academie cu noi în cantonament, de la vară se va juca cu 2007 și trebuie să vedem pe cine ne putem baza dintre jucătorii din academie”, a mai spus Oprița.

Ultimele meciuri ale Stelei din sezonul regulat:

Steaua București - FC Voluntari

Ceahlăul Piatra Neamț - Steaua București

Câmpulung - Steaua București