- FCU Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, a reușit o adevărată lovitură pe piața transferurilor.
Formația din Bănie l-a prezentat azi pe Miguel Constantinescu, un stângaci extrem de tehnic, crescut la celebra academie a celor de la Benfica Lisabona. Puștiul cu dublă cetățenie poate juca atât extremă, cât și mijlocaș de creație în spatele vârfului.
În urmă cu doi ani, Sport.ro l-a prezentat pe Miguel Constantinescu într-un reportaj realizat la Lisabona, la baza de pregătire a grupării portugheze.
"Bine ai venit, Miguel Estefano Constantinescu!
Jucătorul cu dublă cetățenie, română și portugheză, a semnat un contract valabil pe o perioadă de 3 ani și jumătate.
Miguel Estefano Constantinescu este născut în Lagos, Portugalia, din părinți craioveni.
Miguel Estefano are 19 ani și înălțimea de 1.80 m. Miguel a fost format în Portugalia, la academia echipei Benfica pentru care a evoluat la grupele U15, U17 și U19. Ulterior, a jucat pentru Vizela U19 și U23 (Portugalia). Miguel Constantinescu este un jucător de picior stâng care evoluează pe postul de aripă dreapta.
La nivel internațional, Miguel are două selecții la Echipa Națională a României U17, jucând împotriva Angliei și Cehiei. Miguel Estefano va evolua cu numărul 87. Mult succes, Miguel, și cât mai multe performanțe în tricoul FCU 1948!", au scris sâmbătă după-amiază cei de la FCU Craiova.
Interviu cu Miguel Constantinescu realizat de Andru Nenciu, în Portugalia, în ianuarie 2023
Te-ai născut aici, în Portugalia. A fost vreodata ideea să joci pentru Portugalia?
(prompt) În sezonul trecut, când am început să joc foarte mult timp și au existat colegi de-ai mei care merg la naționalele portugheze, au fost intrebați de selecționer ce credeau despre mine. Și se auzeau câteva vorbe, apoi a venit România! Și m-au convocat înainte.
Și ai ales România.
Adică nu a existat niciodată o convocare concretă de-a Portugaliei, doar un interes.
Ce sentimente te-au încercat când ai jucat două meciuri pentru naționala României, antrenată de Daniel Mogoșanu?
A fost minunat, a fost un sentiment măreț.
Te-a sunat cineva sau cum ai primit vestea convocării?
Da, mi-a spus tatăl meu. Le-a trimis un e-mail clubului să le spună că am fost convocat la un turneu. Eu fusesem deja convocat de două ori, însă nu reușisem să mă duc pentru că era în timpul presezonului aici și, cum nu erau meciuri oficiale, nu am putut să mă duc în România. Însă a venit oportunitatea să merg la un turneu cu naționala României și a fost ceva încântător.
Cine sunt modelele tale?
Aici la Benfica?
Da.
Angel Di Maria, Pablo Aimar. Mereu a fost jucătorul care mi-a plăcut mult.
Aimar e idolul lui Messi.
Da. Când am ajuns aici, la Benfica Lisabona, Aimar (n.r.: - în prezent secundul lui Lionel Scaloni la naționala Argentinei - campioană mondială în Qatar) a fost primul jucător pe care l-am văzut. Nu mai țin minte anul, eram mic. Primele dăți când am fost pe stadion... Îl țin minte jucând și a fost unul dintre jucătorii care... Pot să spun că atunci când am ajuns aici... m-a marcat!
Și ai apucat să îl și cunoști?
Pe el nu. Dar îmi plăcea foarte mult și Bernardo Silva, l-am văzut jucând chiar aici, el era la echipa B. Ulterior i-am urmărit cariera și m-am bucurat enorm că a ajuns de la Benfica - el fiind un produs al clubului - la Monaco și apoi la Manchester City. Mulți dintre oamenii din club îmi spuneau că semăn ca stil de joc cu Bernardo Silva. Păstrând proporțiile, eu mai am mult de lucru, știu în ce etapă a carierei mă situez.