OFICIAL Mihai Iosif a semnat! Noua provocare acceptată de tehnician

Mihai Iosif a semnat! Noua provocare acceptată de tehnician Liga 2

FC Voluntari a anunțat numirea lui Mihai Iosif în funcţia de antrenor principal al echipei.

Mihai Iosif a fost antrenor al echipei Rapid în perioada 2021/2022.

Tehnicianul va fi sprijinit în pregătirea echipei de următorul staff tehnic: Cornel Dobre – antrenor secund, Dragoş Stroe – antrenor secund, Vlad Nicoară – antrenor pregătire fizică şi Florin Tene – antrenor pregătirea portarilor.

Misiunea staff-ului tehnic este asigurarea punctelor necesare calificării în play-off şi promovarea echipei în Liga 1 în sezonul viitor, anunţă FC Voluntari.

După ce s-a despărțit de Rapid, unde a antrenat între 2021 și 2022, Iosif a mai pregătit-o pe Minaur Baia Mare.

După 16 etape, FC Voluntari este pe locul patru în Liga 2, care asigură participarea în play-off, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat.

Steaua București (deplasare), CSM Focșani (acasă), FC Bihor (deplasare) și Csikszereda Miercurea Ciuc (acasă) sunt echipele pe care FC Voluntari le va mai întâlni în ultimele etape ale sezonului regulat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!