Muscelul Câmpulung, formație din Liga 2, a pierdut dramatic în ultima etapă contra lui CS Afumați, scor 1-2, iar clubul a anunțat despărțirea de antrenorul Marius Bratu și directorul tehnic Marian Rada, cei care erau la echipă de la mijlocul lunii septembrie.

Nicolae Dică ar putea prelua Muscelul Câmpulung

Marius Bratu ar fi fost cel care a hotărât să demisioneze după eșecul din ultima etapă, iar favorit pentru a prelua banca tehnică de la Muscelul Câmpulung ar fi Nicolae Dică, scrie Evenimentul Muscelean.

Potrivit sursei citate, fostul internațional chiar a fost prezent în tribune la ultimul meci al celor de la Muscelul Câmpulung.

Formația argeșeană este una dintre nou-promovate și are un start foarte slab de campionat. Muscelul a obținut doar două victorii, a pierdut 10 meciuri și are golaveraj 6-31, fiind pe locul 20, cu doar 6 puncte.

Nicolae Dică a antrenat ultima oară tot la o echipă din Liga 2. A rezistat doar 8 meciuri la FC Argeș în acest sezon (iunie - septembrie), perioadă în care a înregistrat trei victorii, trei remize și două înfrângeri.

  • În ultimele săptămâni, Muscelul Câmpulung a reușit două transferuri sonore. Cu formația din Liga 2 au semnat foștii internaționali Gabi Torje (34 de ani) și Cristian Bălgrădean (36 de ani).

Muscelul Câmpulung a anunțat despărțirea de Marius Bratu și Marian Rada

"Conducerea clubului nostru, antrenorul Marius Bratu și directorul tehnic Marian Rada au ajuns la o înțelegere de comun acord pentru încetarea colaborării.

FC Muscelul Câmpulung le mulțumește celor doi pentru munca depusă în perioada petrecută la echipa din orașul de la poalele Mateiașului și le dorește mult succes în următoarele provocări. 

Până la numirea unui nou antrenor principal, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorul secund Vasile Slăninoiu și preparatorul fizic Ionuț Bîclea", a transmis, duminică, formația din Liga 2.