NEWS ALERT Nicolae Dică s-a înțeles cu noua sa echipă: ”Am făcut o listă de transferuri”

Nicolae Dică s-a înțeles cu noua sa echipă: ”Am făcut o listă de transferuri” Liga 2

Nicolae Dică (44 de ani) revine în antrenorat, după ce a pregătit-o ultima oară pe FC Voluntari.

Imediat după ce Dani Coman a preluat postul de președinte la FC Argeș, acesta a anunțat că va purta o discuție cu Nicolae Dică în vederea colaborării pentru sezonul următor.

Cele două părți s-au înțeles deja, iar în cursul zilei de marți fostul antrenor de la FCSB va semna cu echipa din orașul său natal.

Pentru Dică va fi a treia experiență la Pitești. A mai antrenat acolo între 2016 și 2017, dar și în 2019.

Nicolae Dică s-a înțeles cu FC Argeș: ”Am făcut o listă de transferuri”

„Cel târziu marți, va semna. Este înțeles, doar că sunt eu plecat și de aia… Am făcut o listă de transferuri, acum vedem și ce putem aduce. 

Dar tot săptămâna asta, cu siguranță, vor semna câțiva jucători. (n.r. pe ce perioadă va fi contractul lui Dică?) Va semna la fel ca și mine. Doi ani, cu opțiune, dacă promovează, i se prelungește încă doi ani”, a spus Dani Coman, conform playsport.ro.

Fostul decar de la FCSB a pregătit-o pe FC Voluntari la începutul acestui an, dar a rezistat mai bine de o lună. În șapte meciuri, Nicolae Dică nu a reușit să bifeze nicio victorie și a fost înlocuit cu Florin Pârvu.

Nicolae Dică a mai antrenat de-a lungul carierei sale la echipe precum FCU Craiova, CS Mioveni, FCSB și FC Argeș și SCM Pitești. În 2021 a fost selecționerul României U23, iar în perioada 2019 - 2021, secundul lui Mirel Rădoi de la prima reprezentativă.

FC Argeș, în Liga 2

FC Argeș a încheiat play-out-ul diviziei secunde pe locul trei în Grupa A. Piteștenii au acumulat 34 de puncte și au înregistrat, după șase etape disputate în partea a doua a campionatului, trei victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!