"Nu este o rușine". Prima reacție a lui Eugen Neagoe după ce a semnat cu FC Argeș
Eugen Neagoe (56 de ani) este noul antrenor al formației FC Argeș.
Aflați pe locul 12 în Liga 2, cu 11 puncte acumulate după primele nouă etape, argeșenii speră să revină în primul eșalon al fotbalului românesc.
Reacția lui Eugen Neagoe după ce a semnat cu FC Argeș
Prezentarea oficială a tehnicianului s-a făcut în cadrul unei conferințe de presă, ocazie cu care Eugen Neagoe a vorbit despre noua provocare pe care a acceptat-o.
"Nu a fost deloc ușor pentru mine să iau această hotărâre, după ce am antrenat mulți ani în prima ligă... asta nu înseamnă că liga a doua este o rușine sau că nu ești un antrenor valoros dacă antrenezi aici. Nu am gândit deloc așa, este vorba despre FC Argeș, un club mare, care a dat țării noastre jucători imenși, începând cu cel mai mare, Gicu Dobrin.
Am discutat despre proiect. Am fost foarte corect și deschis, am vorbit foarte mult cu domnul Tudose, cu domnul primar, le-am explicat cum văd eu lucrurile. Contractul este împărțit pe două perioade, este obligatoriu să promovăm în Liga 1 și contractul se prelungește automat până în 2027.
Sper să reușim în acest an, dar este un moment destul de greu. Echipa este pe locul 12, este o diferență destul de însemnată de puncte, dar nu înseamnă că obiectivul nu este realizabil", a declarat Eugen Neagoe.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News