VIDEO EXCLUSIV ”Obiectivul e ca Steaua să se bată la titlu”. Adi Popa are planuri mari la CSA
Adi Popa (33 de ani) a dezvăluit ce planuri are la CSA Steaua, echipă care nu a avut drept de promovare în sezonul precedent, din cauza formei de organizare.
Conducerea ”militarilor” trebuie să caute asocierea cu un privat pentru a putea promova în Liga 1. Chiar dacă, momentan, nu au apărut zvonuri legate de schimbarea acționariatului la Steaua, Adi Popa are planuri mari: vrea ca echipa din Ghencea să se bată la titlu.
Adi Popa: ”Obiectivul e ca Steaua să se bată la titlu”
„Pentru noi urmează un singur lucru, un singur gând avem, acela este promovarea, pentru că asta își doresc suporterii, în primul rând, dar nu ne exclud nici pe noi, staff-ul și conducerea clubului. Așa cum a declarat și domnul ministru, obiectivul este ca Steaua să ajungă unde îi este locul, să se bată acolo la titlu, nu doar promovarea.
Cel mai la îndemână obiectiv e să promovăm, cei din staff-ul administrativ să facă demersurile necesare pentru a nu mai avea probleme cu dreptul de promovare. Locul 4 l-am câștigat pe teren și nu la un punct sau două, cred că am avut ceva puncte avans față de locul 5. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, cu Chiajna am luat 4 puncte, iar în meciul decisiv, pentru locul 4, i-am bătut fără drept de apel pe Ghencea, 3-0.
Dacă e să continuăm exercițiul, să ne ducem mai departe, Chiajna a pierdut cu Chindia la penalty-uri, toți am simțit că eram foarte bine pregătiți, uniți și am fi avut o șansă foarte importantă să câștigăm barajul. Nu a ținut de noi, nu am avut dreptul, dar legea e lege, trebuie respectată, nu avem încotro, trebuie să ne supunem și așa e normal”, a spus Adi Popa, la ”Poveștile Sport.ro”.
Adi Popa a strâns 230 de meciuri în tricoul lui FCSB, reușind să marcheze 28 de goluri și să ofere 48 de pase decisive. "Motoreta" a făcut parte din generația care a obținut victorii impresionante în competițiile europene, precum cele cu Ajax sau Chelsea, din Europa League.
La CSA Steaua, Adi Popa a sosit în luna septembrie a anului trecut. A evoluat în 19 meciuri, a marcat cinci goluri, iar "militarii" au încheiat pe locul 4 în Liga 2. CSA Steaua nu a primit dreptul de a participa la barajul de promovare din cauza formei de organizare a clubului.
CS Buftea, FC Timișoara, SCM Gloria Buzău, U Cluj, Concordia Chiajna, FCSB, Reading, Al-Taawoun, Ludogorets, FC Voluntari, Academica Clinceni și CSA Steaua sunt echipele pentru care a evoluat fotbalistul.
8 trofee a câștigat alături de FCSB: 3 titluri de campion, două Cupe ale Ligii, două Cupe ale României și o Supercupă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News