Oprița face "revoluție"! Un fost mare atacant al României a reacționat fără să clipească 

Oprița face revoluție ! Un fost mare atacant al României a reacționat fără să clipească  Liga 2

Dinamo - Steaua 3-0, într-un meci din Liga 2, disputat luni seara, pe Arena Națională, în fața a 15.000 de spectatori.

Discursul dur al lui Oprița de după meciul cu Dinamo (0-3) l-a impresionat pe Viorel Moldovan. Antrenorul de la CSA Steaua și-a construit speech-ul pentru a-i da replica lui Florin Talpan, juristul clubului. Talpan îndreptase un mesaj cu venin către antrenor și către echipă. 

Viorel Moldovan, unul dintre cei mai valoroși atacanți de careu ai României de după Revoluție, și-a manifestat admirația pentru modul în care Oprița a ales să reacționeze. "Militarii" sunt pe locul al doilea în eșalonul secund, dar nu au drept de promovare. 

  • Daniel Oprita I A Pus Gand Rau Lui Dorinel Munteanu Daca Suntem Cum Am Fost Astazi Nu Cred Ca Vor Fi Probleme

"Excelent, bravo, Opriţa, ai perfectă dreptate. Este incredibil. Eşti antrenor, eşti pe loc de promovare, dar ai o situaţie atât de confuză...

Mi se pare incredibil să nu poţi în doi ani de zile să-ţi pui la punct această situaţie ca să ai şi tu drept de promovare. Practic, lucrezi degeaba ca antrenor. Apoi conducătorii au şi pretenţii, cum spunea şi Opriţa, are perfectă dreptate", a comentat Viorel Moldovan, la Orange Sport. 

Ce a declarat Daniel Oprița după Dinamo - Steaua 3-0: ”Talpan să se ducă înaintea mea”

„Nu știu dacă rămân, nu rămân că nu vreau eu, nu că vrea domnul Talpan, nu că mi-o cere Taplan. Talpan trebuie să se ducă înaintea mea. Eu când am venit aici i-am găsit de doi ani în Liga 4, cu un buget de Liga 2. O să se supere cineva. Eu și acum sunt în obiectiv. Eu dacă intru în Liga 1, am un bonus pe care nu-l iau.

Puteam să mă duc și eu la baraj, nu m-am dus. Domnul Talpan a zis că rezolvă, să vedem dacă rezolvă. Dacă eu termin pe doi, plec eu, că domnul Talpan mi-a zis că vrea numai locul 1. Dacă nu rezolvă cu promovarea să fie invers. Dar noi nu suntem de locul 1. Locul 1, că el a fost numai campion mondial. Să plece el, de ce să plec eu? Eu mi-am făcut treaba până acum. Să vină să vorbească cu mine, să vadă condițiile. Sunt alte motive mai mărunte. 

Eu nu plec când zice Talpan. Dacă nu avem drept de promovare, vreau și eu mai mult. Îmi pare rău de suporteri că sunt dezamăgiți. Pentru a fi cu Iașiul trebuie să am și eu bugetul încă atât, să fac și eu transferurile pe care le-a făcut Iași în iarnă. Iașiul și-a schimbat mai mult de jumătate de echipă, noi, așa cum suntem, suntem pe locul 2. Acum, dacă ar fi să rămân, e clar că o să fie schimbări 90% de lot, știu și băieții, plus că se termină contractele. 

Nu știu, nu pot să spun eu cum arată viitorul acestui club, trebuie să ne grăbim puțin să știm ce obiectiv avem în sezonul următor. Sezonul ăsta nu am avut totul pentru promovare. Pe domnul Talpan l-am blocat, nu accept să țipe la mine. În altă parte a fost problema, nu la mine. De câte ori mi-au cerut ceva, m-am dus cu echipa. Și acum, dacă ajung pe 3, să-mi rezolve să joc locul de baraj”, a spus Daniel Oprița după derby-ul Dinamo - Steaua 3-0".

Duelul bannerelor pe Arena Națională

Giafer a marcat primul gol al meciului în minutul 78, iar Ghezzali a înscris în minutul 90+4 şi în minutul 90+9 (din penalti). Meciul a fost întrerupt aproximativ 8 minute, în minutul 50, după ce fanii ambelor echipe au aruncat torţe în teren."Tremură haita când în faţă e armata", au scris fanii CSA Steaua, în bannere la începutul meciului.

Dinamoviştii au colorat primul inel al peluzei în alb şi roşu şi au afişat, pe rând, anii 1948, când s-a înfiinţat clubul, şi 2023. ”Că dacă n-am fi, nu s-ar mai povesti”, a fost mesajul apărut sub scenografia lui Dinamo.

În clasament, Dinamo a urcat pe 3, cu 46 de puncte, la egalitate cu Oţelul, care are un meci mai puţin disputat. Poli Iaşi este lider şi promovată, cu 57 de puncte, iar pe doi este Steaua, cu 49 de puncte, dar care nu are drept de promovare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!