Oprița, nervos după victoria Stelei: "Un arbitraj dubios, i-a împins peste noi!"
CSA Steaua a învins FC Buzău, scor 1-0, în runda a 16-a din Liga 2, iar echipa lui Daniel Oprița este pe ultimul loc de play-off.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Vasile Buhăescu, în minutul 16, când a rămas singur cu portarul Stoian și a înscris fără emoții. Este prima victorie a celor de la CSA Steaua, după două eșecuri consecutive în Liga 2.
Daniel Oprița, după CSA Steaua - FC Buzău: "Un arbitraj care mi s-a părut dubios"
În ciuda victoriei, Daniel Oprița a fost nemulțumit de mai multe decizii de arbitraj. La centru s-a aflat ilfoveanul Sorin Costreie, care a fost ajutat la cele două linii de Marius Marchidanu (Brăila) și George Duță (Bacău).
"Acum, la cald, în tensiunea jocului, poate am exagerat, dar mi s-a părut că i-a împins peste noi, cu lucruri mărunte, auturi, faulturi date ușor. E singurul arbitraj care mi s-a părut dubios.
Ultima impresie contează, ne menținem poziția în clasament. Ne pare rău de meciul de la Timișoara, puteam obține cel puțin un punct. Cu o victorie depășeam Buzău, așa, suntem la egalitate", a spus Daniel Oprița, potrivit Digi Sport.
După 16 etape, Steaua ocupă locul 6 în Liga 2, ultimul care duce în play-off, cu 28 de puncte, fiind acum la egalitate cu formația pe care a învins-o astăzi, FC Buzău.
Etapa 16 este ultima din Liga 2 care se desfășoară în 2021. Campionatul se va relua la finalul lunii februarie, iar după ultimele trei etape din sezonul regulat echipele vor fi împărțite în play-off (primele șase) și play-out (două grupe de șapte).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News