Ovidiu Burcă jubilează după victoria categorică a lui Dinamo: „Sunt bucuros”
Dinamo s-a impus cu 4-1 în meciul cu Dumbrăvița din etapa a 14-a.
După această victorie, „câinii roșii” au ajuns la 21 de puncte și se apropie cu pași repezi de play-off-ul clasamentului din eșalonul secund.
Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a vorbit după meci despre evoluția elevilor săi și a evidențiat faptul că e bucuros pentru această reușită.
Burcă: „Veneam după câteva meciuri în care se spunae că nu înscriem”
„A fost un meci bun, am avut intersitate foarte bună. I-ați văzut și la meciul cu CFR Cluj, e o echipă cu care ai nevoie de răbdare și de o circulație bună a balonului. În prima repriză am avut, dar nu așa cum m-ar fi mulțumit.
Am schimbat la pauză și a fost mult mai bine în repriza a doua. Sunt bucuros că băieții au înscris 4 goluri, veneam după câteva meciuri în care se tot spunea că nu înscriem, iar eu am spus că e nevoie de timp să înscriem mai mult.
Ionuț Borcea e un tip talentat. El era accidentat când am venit la Dinamo, era nerăbdător să intre, dar copiii ăștia trebuie să aibă răbdare. I-am spus că o să îl bag când o să simt că am nevoie de el. E un băiat cu atitudine, care, în ultimii metri de teren, are tupeu și are și mijloacele tehnice să finalizeze, să dea ultima pasă
Avem pauza asta, în care mai putem regla lucruri, e binevenită pauza pentru noi, simt că grupul este mult mai așezat, în echipă există o ierarhie, ideile noastre tactice sunt mult mai clare, băieții știu ce au de făcut.Ca etică a muncii, suntem mult mai bine. Au venit și rezultatele și sunt convins că ăsta e drumul”, a precizat Ovidiu Burcă după meci.
Dinamo - Dumbrăvița 4-1
„Câinii roșii” au început excelent partea a doua a meciului, după o primă repriză fără goluri. Roșu a deblocat tabela în minutul 47, iar Buhăescu a dus scorul la 2-0 (60'), într-un interval de 13 minute.
Martinov a redus din diferență, însă Borcea a realizat o „dublă” în minutele 79, respectiv 90, iar Dinamo s-a impus cu 4-1 și a obținut trei puncte importante în clasamentul eșalonului secund.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News