Ovidiu Herea, dezamăgit că nu poate evolua pe Giulești: "A fost ultimul tren. Mi-aș fi dorit să prind noul stadion"

Ovidiu Herea este unul dintre jucătorii care au făcut istorie la Rapid, în perioada 2007 - 2013. 

Fotbalistul român evoluează în prezent la Metaloglobus București, în Liga 2. Înaintea debutului competițional, echipa a jucat un meci amical cu CSA Steaua, încheiat la egalitate, 2-2.

După partidă, Ovidiu Herea a vorbit despre situația de la club, dar și despre regretul că nu a reușit să ajungă să joace pe noul Giulești. 

  • Ovidiu Herea

"Mi-aș fi dorit să mă retrag de la Rapid. A fost un vis de-al meu, ei au strategia lor, sper să le iasă cu jucătorii pe care i-au adus. Nu cred că se mai poate, din punctul meu de vedere. A fost ultimul tren. Mi-aș fi dorit să prind noul stadion, dar, din păcate, nu s-a putut. Mi-e doar de acea atmosferă, am petrecut cei mai frumoși ani din carieră acolo.", a declarat acesta.

Herea a lăsat de înțeles că și-ar fi dorit să mai evolueze în Giulești, însă nu a fost luat în calcul pentru noul proiect al formației: "Aici am fost respectat și dorit."

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!