VIDEO EXCLUSIV ”Piedică” pentru planul de reorganizare al lui Dinamo: ”A atacat cu toate posibilitățile avute la îndemână”
Dinamo așteaptă modificarea planului de reorganizare, care ar putea fi aprobat la finalul acestui an.
Dacă acest lucru se va întâmpla, procesul ar putea fi urmat de alte vești bune pentru gruparea ”roș-alba”, care trece, în continuare, printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar.
În primul rând, datoriile ar putea fi diminuate, astfel că proiectul poate prezenta mai mult interes pentru potențialii investitori, care sunt în continuare ”în contact” cu oficialii lui Dinamo, așa cum lasă de înțeles Răzvan Zăvăleanu.
Dinamo așteaptă modificarea planului de reorganizare
Administratorul judiciar al lui Dinamo a lansat ”săgeți” către Dorin Șerdean, acționarul majoritar din acte al clubului, pe care-l acuză că a ”împiedicat”, pe mai multe căi, acest proces.
„Toți cei cu care am discutat până în momentul acesta așteaptă să vadă ce se întâmplă cu modificarea de plan, acolo se rezolvă două mari probleme. Sumele de plată vor fi mult mai mici și va fi mult mai facilă procedura de preluare a acțiunilor. Toți cei cu care am vorbit așteaptă să vadă ce se va întâmpla la termenele din 7 noiembrie, 21 noiembrie sau când o mai fi. Este posibil, acum trebuie să vă spun că termenele pe care le avem la Dinamo sunt relativ scurte.
Am vrea ca lucrurile să se petreacă mai repede. Dacă nu ar fi atâția 'dinamoviști', ghilimelele le puneți dumneavoastră, care se ocupă să obstrucționeze procedura de vot a planului, atunci lucrurile ar merge foarte repede. Majoritatea creditorilor au votat pentru această modificare de plan.
În mod evident (n.r. dacă Șerdean împiedică acest proces), a atacat din toate pozițiile și cu toate posibilitățile avute la îndemână modificarea de plan. Legal vorbind, nu are șanse, dar este de ajuns ca să ne facă să întârziem. Supărarea dumnealui nu o pot înțelege, a existat această șansă de a aduce investitori la Dinamo, există în continuare această șansă, poate chiar ar fi mai interes un potențial investitor, dar fiecare mai vrea să obțină un ban, deși echipa asta a fost destul de vitregită”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.
VIDEO - Răzvan Zăvăleanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport
Dinamo, șapte meciuri fără înfrângere!
În timp ce așteaptă vești bune pe plan administrativ, Dinamo și-a mai revenit pe plan sportiv. ”Câinii” au avut un start modest de sezon în primul an din istorie în Liga 2, dar au ajuns la șapte meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile și speră acum la o calificare în play-off.
Cu 17 puncte, echipa lui Ovidiu Burcă ocupă locul 11, la egalitate cu CSC 1599 Șelimbăr și Concordia Chiajna. Poli Iași este echipa de pe locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off, cu 21 de puncte.
S-au disputat deja 12 etape din sezonul regulat al Ligii 2. Luând în calcul că sezonul regulat din eșalonul secund are 19 etape, orice pas greșit ar putea costa calificarea în play-off.
Programul lui Dinamo din sezonul regulat al Ligii 2:
Csikszereda - Dinamo
Dinamo - CSC Dumbrăvița
Poli Iași - Dinamo
FC Brașov - Dinamo
Dinamo - Unirea Constanța (2023)
CSC 1599 Șelimbăr - Dinamo (2023)
Dinamo - Politehnica Timișoara (2023)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News