VIDEO Primele cuvinte ale lui Ovidiu Burcă din postura de antrenor al lui Dinamo: ”O onoare imensă și o mândrie” + care sunt obiectivele
Fost fotbalist în Ecuador și Japonia, noul tehnician al ”câinilor” a câștigat titlul de campion în ”Ștefan cel Mare”, dar a antrenat doar în Liga 3.
Dinamo l-a numit astăzi în funcția de antrenor principal pe Ovidiu Burcă (42 de ani), care va avea dificila misiune de a-i conduce pe ”câini” în primul lor sezon din istorie în Liga 2.
Prezentarea oficială, făcută de Vlad Iacob, noul administrator special al lui FC Dinamo, a avut loc într-o conferință de presă care a început la ora 12.
Ovidiu Burcă: ”Vom face tot ce este posibil să readucem clubul unde îi este locul”
”Și pentru mine este o onoare imensă și o mândrie să fiu antrenorul lui Dinamo, chiar dacă echipa nu e în cel mai bun moment. Cu atât mai mult, e o mândrie că s-a apelat la mine în acest moment dificil. Ce pot eu să le promit celor care au avut încredere în mine că vom face tot ce este posibil să readucem clubul unde îi este locul.
Nu e ușor, dar sunt convins că, atunci când muncești foarte eficient și pui foarte mult suflet, lucrurile nu au cum să meargă decât în direcția bună.
Înțeleg responsabilitatea de pe umerii mei, dar mă simt pregătit și sunt ferm convins că vom duce Dinamo acolo unde îi este locul.
De ce a durat atât de mult numirea lui Burcă pe banca tehnică a lui Dinamo
Numirea mea a depins oarecum de investirea lui Vlad ca administrator special, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru că a trebuit să înțeleg foarte bine momentul în care se află Dinamo și cred că de asta a durat așa de mult.
Pe majoritatea dintre jucători îi știu, dar aș vrea să nu mă hazardez, chiar dacă timpul ne presează foarte tare.
”Tricoul lui Dinamo este un tricou greu”
Vreau să fac o evaluare cât mai corectă a jucătorilor și vreau să fim inspirați să selecționăm jucătorii care pot să dea cel mai bun randament în tricoul lui Dinamo, pentru că tricoul lui Dinamo este un tricou greu.
Avem nevoie să identificăm jucători motivați care să joace la Dinamo și care au capacitatea și talentul să o poată face”, a declarat noul antrenor al lui Dinamo în cadrul conferinței de presă.
Parcurs ieșit din comun ca fotbalist pentru Ovidiu Burcă și antrenor doar în Liga 3
Ca fotbalist, Burcă a avut un parcurs ieșit din comun: format la Școala de Fotbal ”Gică Popescu”, a jucat mai întâi la nivel profesionist în primele ligi din Ecuador (la Emelec) și Japonia (JEF United). Singurele trofee ca jucător au fost câștigate cu Dinamo: un titlu (2004) și 3 Cupe (2003, 2004, 2005).
Ca antrenor, Burcă a activat la nivel de seniori doar în Liga 3, unde le-a condus pe Rapid 2 (anul trecut) și, în ultimul sezon, pe CSM Slatina, echipa din orașul natal, pe care a promovat-o în divizia secundă.
Dinamo va debuta în Liga 2 cu un meci în deplasare, la Progresul Spartac București (etapa 1 este programată pe 6 august), iar în runda a șasea, programată pentru data de 10 septembrie, ”câinii” vor juca acasă derby-ul cu Steaua.
Foto: Radio Dinamo 1948
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News