VIDEO Primul patron din Superliga care acceptă să bage bani la Steaua dacă planul lui Victor Pițurcă se concretizează 

Un milionar carismatic din Superliga stă în blockstart. 

Fostul selecționer, Victor Pițurcă, a fost joi invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena SPORT.RO, emisiune difuzată de VOYO și Sport.ro. 

În emisiunea lui Cătălin Oprișan de pe VOYO și Sport.ro, Victor Pițurcă, un simpatizant al echipei CSA Steaua, și-a expus planul pentru o posibilă preluare a grupării care nu are drept de promovare. Condusă de Daniel Oprița, CSA Steaua a avut un start de sezon mediocru în eșalonul secund, iar multe voci susțin că formația din Bulevardul Ghencea va avea evoluții din ce în ce mai slabe în acest sezon. 

  • Primul Patron Din Superliga Care Accepta Sa Bage Bani La Steaua Daca Planul Lui Victor Piturca Se Concretizeaza 2

Primul patron din Superliga care acceptă să bage bani la Steaua dacă planul lui Victor Pițurcă se concretizează 

Cum Victor Pițurcă și-a anunțat planul la Arena SPORT.RO, primul patron din Superliga care pretinde că ar băga bani alături de oamenii lui Pițurcă e milionarul din Botoșani, Valeriu Iftime. Omul de afaceri care a pus pe picioare colosul Elsaco spusese recent că Moldova ar fi o forță în fotbalul românesc dacă trei orașe importante din zonă ar face front comun. 

Dar numele Steaua exercită asupra lui Iftime o atracție continuă. 

”E, na, Steaua nu a murit. Dacă o face domnul Victor Pițurcă poate mă aliez cu el, chiar dacă nu a fost fotbalistul meu preferat. Investitor la Steaua sună interesant. Eu am fost stelist, am iubit continuu Steaua, așa că… Nu știu dacă m-aș duce mâine, dar…

Nu se supără domnul Gigi Becali, nu are el răutăți din astea. Dânsul e un om bun. Mă prețuiește și mai tare pentru că dânsul ține la acest nume Steaua, fie el FCSB sau CSA. La Steaua m-aș duce investitor, dar nu mă duc, dar m-aș duce”, a punctat Iftime, potrivit Fanatik. 

Fostul selecționer spune acum că și-ar dori, împreună cu foștii săi colegi de la Steaua, să preia echipa din Liga 2 și să aducă investitori cu ajutorul cărora pot dezvolta clubul.

„În ultimul timp ne gândim să facem ceva pentru Steaua, acest nucleu de jucători care am rămas să putem să punem pe linia de plutire, să facem ca Steaua să revină la normal. Măcar să încercăm să vedem dacă își doresc. 

Noi, generația care a câștigat Liga Campionilor, vrem să preluăm această echipă. Nu avem disponibilități financiare, dar aducem oameni cu bani. Dar doriți lucrul ăsta?”, a spus Victor Pițurcă, la Arena Sport.ro.

VIDEO cu emisiunea Arena Sport.ro. Cătălin Oprișan l-a avut invitat pe Victor Pițurcă 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!