Viitorul Pandurii nu va face deplasarea pentru meciul cu CSC Șelimbăr, programat să se dispute la Cisnădie, iar președintele clubului a dezvăluit că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sponsorii și-au retras finanțările în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă.
"Sincer, am fost în imposibilitatea organizării meciului de sâmbătă. Din cauza rezultatelor, sponsorii cam și-au retras bănuții, să zic așa! Să văd ce soluție găsim. În momentul ăsta, sponsorii nu au finanțat, nu au vrut să mai dea bani.
Asta e! Am informat Federația că nu ne prezentăm la meciul de sâmbătă. Nu e vorba de transport, e vorba de hotel. Asta e, vom găsi noi vreo soluție, cumva", a spus Călin Vladimirescu, potrivit Liga2.ro.
Ultima clasată din Liga 2 ar trebui să joace împotriva lui CSC Șelimbăr, sâmbătă, de la ora 11:00, iar dacă nu se va prezenta la meci, va pierde partida cu 3-0.
Vladimirescu încă speră că meciul se va disputa
În ciuda faptului că a anunțat FRF că echipa sa nu se va deplasa la Cisnădie, oficialul clubului Viitorul Pandurii a susținut că va face tot posibilul ca gruparea gorjeană să ajungă acolo, subliniind faptul că a anunțat în avans FRF pentru a-i preveni pe adversari că există și această variantă, ca echipa sa să nu ajungă la meci.
"Nu știu, dacă reușesc să fac ceva până mâine, și pot… Dar așa am zis că este normal, să știe toată lumea. E vorba de programarea arbitrilor, echipa gazdă să știe și ea, că are și ea programarea salvării, cantonamente și așa mai departe. De asta am zis să informez, că în cazul în care, chiar am discutat, am variantă, să pot să revin asupra hârtiei. Nu este niciun fel de problemă. (n.r. – Întrebat dacă cineva de la federație l-a contactat pentru a afla problema) Nu m-a contactat nimeni", a mai spus Vladimirescu.
Viitorul Pandurii ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii 2, cu înfrângeri pe linie în ultimele șapte etape. Singurul punct câștigat de gorjeni a venit în prima etapă, cu FC Bihor, scor 0-0.