OFICIAL Rămasă fără Claudiu Niculescu, CSC Șelimbăr transferă fotbaliști de la FCSB și de la campioana Moldovei!

csc selimbar Catalin Gogor constantin schumacher FCSB Tudor Butucel Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 05 Iulie 2024, 12:02
Data actualizarii: Vineri 05 Iulie 2024, 12:06

Echipa din județul Sibiu a condus multă vreme în clasamentul din Liga 2 în ultimul sezon, fără să aibă drept de promovare.

CSC Șelimbăr, una dintre fruntașele Ligii 2, fără drept de promovare însă, s-a despărțit în această vară de antrenorul principal Claudiu Niculescu, înlocuit cu Constantin Schumacher.

Sibienii au bifat deja câteva transferuri, joi fiind anunțate ultimele două nume noi ajunse la echipă.

Cătălin Gogor, care a jucat și la prima echipă a lui FCSB, a semnat cu Șelimbăr

”Bine ai venit, Cătălin Gogor!

Cătălin este fundaș central, are 23 de ani și s-a alăturat echipei noastre pentru un an.

Acesta a fost junior al Academiei celor de la FCSB, debutând pentru echipa mare a bucureștenilor într-un meci contra celor de la CFR Cluj. 

A jucat apoi la Unirea Constanța, Gloria Băneasa, CSM Cetatea Turnu Măgurele, ultima sa aventură fiind la colegii noștri de campionat, CS Mioveni!”, a precizat CSC 1599 Șelimbăr.

Tudor Butucel din Moldova a semnat și el

”Bine ai venit, Tudor Butucel! 

Tudor este un talentat mijlocaș ofensiv de doar 20 de ani. Este din Republica Moldova și vine la echipa noastră pentru următorii 2 ani de zile.

A făcut junioratul la Dacia Buiucani, după care a fost transferat la Rakow în campionatul polonez, fiind folosit la echipa Under 19 a celor de la Rakow. 

După aventura poloneză, acesta se întoarce în Moldova la Petroclub Hincești și rămâne acolo până în primăvara acestui an, când se reîntoarce la Dacia Buiucani.

Tudor are în palamareul său un Campionat al Moldovei și o Cupă a Moldovei, ambele câștigate cu Petroclub”, a mai anunțat joi clubul din județul Sibiu.

FC Hermannstadt - CSC Șelimbăr 4-1 în ultimul amical

”Călăreții roșii” au disputat o primă partidă de pregătire în compania vecinilor de la FC Hermannstadt, înaintea începerii cantonamentului de vară, scor 4-1 pentru echipa din Superligă.

CSC Șelimbăr: Maluțan - Șerban, Natea (căpitan), Gogor, Buzan - Baba, Soare, Moussinga, Hernando, Monea - Visic.

Pe parcursul partidei au mai evoluat: Cosma, Hanzu, Popa, Gherman, Șerban, Butucel, Rotar, Drăghescu, Mihăilă, Vitaliy, Babic și Tudor Mario.

Antrenor: Constantin Schumacher

Info și foto: CSC 1599 Șelimbăr, Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!