VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Daniel Oprița despre imposibilitatea ca CSA să obțină dreptul de promovare: "Jucătorii știu unde au venit"
La fel ca în sezonul 2021-2022, CSA Steaua nu a primit drept de promovare din partea Federației Române de Fotbal pentru actualul sezon.
După ce în sezonul trecut „militarii” au ratat șansa de a promova în Superliga din cauza statutuui, steliștii se află în aceeași situație și în acest sezon.
CS Comunal Șelibăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare se află și ele în imposibilitatea de a promova în Liga 1 la finalul acestui sezon.
CSA Steaua ar fi trebuit să-și schimbe forma juridică până la debutul în noul sezon pentru a putea promova în Superliga anul viitor, însă cum acest lucru nu s-a întâmplat, dacă legea sportului nu va suferi schimbări majori în viitorul apropiat, „roș-albaștrii” vor începe și următorul sezon tot în liga secundă.
Reacția lui Daniel Oprița despre imposibilitatea promovării CSA Steaua
"Nu e ușor. E clar că trebuie să vorbesc cu jucătorii, să pot să îi motivez. Ei știu unde au venit când au semnat, că nu era rezolvată situația nici atunci. Sunt plătiți, au salarii, când intră în teren trebuie să se gândească doar să joace. 1% trebuie să mai sperăm, dar în primul rând trebuie să fim în play-off din punct de vedere sportiv și apoi vedem ce facem", a declarat tehnicianul de la CSA la PRO ARENA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News