VIDEO EXCLUSIV Reacție dură a lui Cristi Hîldan, după ce fiul său a ajuns la Voluntari. „Din partea celor care conduc... Silence, modul mut!”
Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie în Liga 2.
Cătălin Hîldan Jr., nepotul regretatului Cătălin Hîldan, și-a petrecut o viață la Dinamo, a fost un produs al trupei din Ștefan cel Mare, dar, odată cu retrogradarea și cu "colapsul interior", a fost transferat la FC Voluntari.
Cristi Hîldan, fratele "Unicului Căpitan", a vorbit în exclusivitate pentru PRO TV și a dat de înțeles că nimeni nu l-a contactat cu privire la situația fiului său.
„Păi, lucrurile din punctul meu de vedere sunt foarte simple, nu l-au căutat nimeni (n.r. - pe Cătălin Hîldan Jr.), nimeni nu și-a manifestat interesul față de el, am înțeles ce era de înțeles, subiectul este închis.
Singura mea dezamăgire este că ușcheala asta a noastră, cel puțin a mea și a familiei mele de la Dinamo, pe modul mut, mi-a lăsat un gust amast. Așa s-au văzut lucrurile, eu ce pot să spun?
Nu știu dacă e greutatea numelui de Hîldan, dar ideea e că mă așteptam, nu alta e dezamăgirea. Poate totuși plătesc un preț, pentru că am fost membru DDB în consiliul de administrație. Poate direcția vine din centrul țării. Poate e un scenariu de-al meu fantastic, nu am plecat pentru bani, nu am plecat pentru nimic.
Dezamăgirea mea e că nimeni nu dă niciun telefon, sunt ocupați toți.
Declarațiile pe care le-a dat pe bază de zvonuri noul conducător nu știu de unde le-a dat. Am înțeles, nu este de Dinamo de Liga a doua acum. Stau să zgârii pe la uși și să dau telefoane? Nu este în felul meu. Așa cum am considerat și am zis că e OK să plătesc cantonamente cot-la-cot cu orice părinte sau turnee, echipamente. Cum am făcut de fiecare dată când a fost vorba să se plătească echipamente cu emblema fratelui meu pe el. Am făcut totul normal, tot ce aș fi făcut oricum n-ar fi fost bine, așa că am ales liniștea lor. Dacă ei asta cred că este liniștea, succes și sănătate.
Sunt momente grele și sunt multe de spus. Este adevărat că odată cu mersul în Liga 2 s-au pierdut multe lucruri. Sper că cu ajutorul suporterilor de rând, eu cred că lucrurile se vor salva. Cu noi conducători, cu răbdare... Nu știu să fac previziuni.
El (n.r. Cătălin Hîldan Jr.) și-a dorit foarte mult să continue și, dacă aici nu s-a putut, am mai avut două oferte și am ales-o pe cea unde a fost cel mai bine primit. FC Voluntari este un club extrem de bine pus la punct.
Din punct de vedere al fanilor de rând, băiatul meu și eu am avut parte de multă dragoste și avem în continuare. Din partea celor care conduc... Silence... Modul mut!
Nimeni nu m-a căutat. Nimeni. Asta e viața, ce pot să fac? Eu cred că dacă mi se dădea un telefon și mi se zicea 'băi Cristi, uite, continuă, mai vrea, nu mai vrea...' În afară de suporteri care i-au scris lui fii-miu pe Facebook, nimeni! Nu există un om!”, a specificat Cristi Hîldan.
Vlad Iacob, noul administrator special al lui Dinamo
Vlad Iacob, care va împlini pe 15 august vârsta de 35 de ani, i-a luat locul lui Iuliu Mureşan, care s-a despărţit de club după retrogradarea în liga a doua.
Clubul de fotbal Dinamo a solicitat intrarea în insolvenţă la 25 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii la 1 iulie 2021.
Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 SA, după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.
Pentru prima oară în istoria sa, echipa de fotbal Dinamo a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului precedent după ce a pierdut barajul de promovare/retrogradare cu Universitatea Cluj (0-2 în tur, 1-1 în retur).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News