Ruptură la Steaua, între Daniel Oprița și George Ogăraru: ”Relația e rece. Dacă ne vedem, ne salutăm”
CSA Steaua va juca din nou în Liga 2 și, cel mai probabil, nu va avea drept de promovare nici pentru sezonul 2024-2025.
George Ogăraru (44 de ani) a recunoscut faptul că are o relație ”rece” cu antrenorul Stelei, Daniel Oprița, iar motivul ar fi legat de promovarea tinerilor la prima echipă.
Coordonator al Centrului de Copii și Juniori de la CSA Steaua, Ogăraru este de părere că antrenorul echipei ar trebui să promoveze din ce în ce mai mulți juniori la prima echipă, având în vedere că echipa nu poate promova în Superliga României.
Fostul fundaș dreapta de la FCSB și Ajax Amsterdam crede că juniorii pot primi jocuri la prima echipă fără ca acest lucru să afecteze rezultatele echipei.
George Ogăraru: ”Relația e rece. Dacă ne vedem, ne salutăm”
„Avem diferențe de opinie și viziuni diferite. Poate că pe undeva este și normal, el fiind antrenor la prima echipă, iar eu coordonatorul academiei. El orientându-se către obiectivul imediat iar eu văzând în perspectivă lucrurile. Am și lucrat la un moment dat împreună, până când nu am mai lucrat împreună la echipa mare. În momentul de față, relația dintre Ogăraru și Oprița este una rece, adică nu avem intermediar prin care discutăm. Dacă ne vedem, ne salutăm. Pentru că eu țin atât de mult la viziunea pe termen lung am argumentat de fiecare dată de ce este important să mizăm pe identitatea noastră și pe jucătorii pe care-i creștem în cadrul academiei.
Eu cred că un jucător poate să intre la prima echipă treptat fără să impacteze și fără să afecteze rezultatul primei echipe. Cred că poți să bagi un jucător tânăr, nu există să nu poți.
Când nu mai ai nici drept de promovare, încă un argument pentru care ar trebui să le dai timp jucătorilor în prima echipă”, a spus George Ogăraru, potrivit iAMsport.ro.
Daniel Oprița, de cinci ani la Steaua
Daniel Oprița le-a mai pregătit în cariera sa pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni. În 2019 a devenit antrenorul Stelei în Liga 4, după ce ”militarii” au ratat promovarea în eșalonul superior de două ori cu Marius Lăcătuș pe bancă.
Tehnicianul a reușit promovarea încă din primul sezon în Liga 3, iar apoi a ”urcat” imediat și în Liga 2, unde a prins un loc de baraj din primul an. Evident, nu a avut ocazia să joace cu o echipă din Liga 1, din cauza formei de organizare a clubului.
Steaua a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul doi, care asigură promovarea directă în Liga 1, dar trupa din Ghencea a rămas în Liga 2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News