NEWS ALERT S-a încheiat Liga 2, revelația din sezonul trecut a retrogradat! Echipele promovate, cele din baraj, retrogradatele și golgheterii

Unirea Slobozia CS Mioveni FK Csikszereda Gloria Buzau Unirea Dej Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 11 Mai 2024, 13:50
Data actualizarii: Sambata 11 Mai 2024, 14:40

Ultima etapă din play-off și play-out s-a disputat sâmbătă la prânz.

Liga 2 s-a încheiat sâmbătă la prânz, odată cu disputarea ultimei etape din play-off și play-out.

În condițiile în care CSC 1599 Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au licența pentru Superligă, deja promovate matematic erau Unirea Slobozia și Gloria Buzău, iar echipele calificate în barajul de promovare FK Csikszereda și CS Mioveni, care au jucat de la ora 12:00, și-au aflat doar pozițiile finale: locul 5 CS Mioveni vs locul 8 din play-out-ul Superligii și locul 6 FK Csikszereda vs locul 7 din play-out-ul Superligii, care își va disputa duminică de la ora 21:30 ultima etapă, decisivă.

Retrogradate în Liga 3 sunt Progresul Spartac București (care abia acum a bifat prima victorie a sezonului), CSM Alexandria, CS Tunari și, după ultima rundă, Unirea Dej, revelația din sezonul trecut! CSC Dumbrăvița s-a salvat in extremis!

La egalitate de puncte, conform articolului 29 din ROAF, departajarea s-a făcut în urma numărului de puncte mai mare la finalul sezonului regular, acolo unde timișenii erau în avantaj, 23 pentru Dumbrăvița față de 13 pentru Unirea Dej”, a explicat FRF pe site-ul oficial.

Din sezonul viitor, Liga 2 va avea 22 de echipe, nu 20 ca acum - vezi AICI formațiile din Liga 3 calificate în play-off-ul de promovare în divizia secundă.

Bogdan Chipirliu (Steaua) și Marian Drăghiceanu (CSM Reșița), ambii de la echipe de play-out, sunt golgheterii actualei ediții din Liga 2, fiecare cu câte 14 reușite (4 dintre ele din penalty).

Rezultatele din ultima etapă din Liga 2

Play-out, de la ora 11:00

Grupa A

CSC Dumbrăvița - Ceahlăul Piatra Neamț 1-1 (Taraduda 10 - autogol / M. Savu 84)

Unirea Dej - CSM Alexandria 1-0 (Bîrnoi 36 - din penalty)

Metaloglobus București - FC Argeș 1-1 (Huiban 53 / Dulcea 63)

CSM Reșița a stat

Grupa B

Steaua București - Concordia Chiajna 2-0 (Vîrtej 24, Raicu 79)

Chindia Târgoviște - CSM Slatina 3-0 (Bogaciuc 11, Pesic 29, Zivkovic 33)

Progresul Spartac București - CS Tunari 3-1 (A. Florescu 39 și 80, Chirițoiu 59 - din penalty / Ivanovski 64)

Viitorul Pandurii Târgu Jiu a stat

Play-off, de la ora 12:00

CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 3-1 (Blănaru 8 și 79 - din penalty, Al. Stan 90 / Stupu 63) - Corvinul Hunedoara s-a prezentat la meci cu juniorii și fără antrenorul principal Florin Maxim!

FK Csikszereda - Gloria Buzău 0-1 (G. Bucur 90+3)

Unirea Slobozia - CSC 1599 Șelimbăr 0-0

Clasamentele din play-off și play-out din Liga 2

Clasamente oferite de Sofascore

Clasamente oferite de Sofascore

Clasamente oferite de Sofascore

Foto: Unirea Slobozia

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!