Steliano Filip continuă războiul cu Dinamo! Demersul făcut de fundaș împotriva clubului roș-alb
Fundașul Steliano Filip face o nouă încercare să rupă contractul cu Dinamo.
Filip a ratat un nou transfer în această vară și a revenit la antrenamente alături de gruparea roș-albă, însă fundașul nu vrea să continue în „Groapă” și și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract.
Fundașul este supărat că Răzvan Zăvăleanu nu și-a respectat cuvântul dat în iarnă. Cei doi conveniseră ca fotbalistul ajuns la 28 de ani să fie lăsat să plece liber de contract în această vară.
Filip vrea să plece liber de contract de la Dinamo
23.000 de euro este suma pe care o cere Filip de la Dinamo, iar dacă oficialii „câinilor” nu vor plăti, acesta va putea fi declarat jucător liber de contract.
„Da, mi-am depus memoriu, anunțasem încă din ziua precedentă că vom ajunge la așa ceva. Asta e, viața merge înainte! Eu merg și la antrenamente, aștept acum să vedem ce va mai fi”, a precizat Steliano Filip, potrivit gsp.ro.
250.000 de euro este cota de piață a lui Steliano Filip, potrivit transfermarkt.com.
25 ce meciuri a disputat fundașul stânga în tricoul lui Dinamo în sezonul precedent.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News