Steliano Filip, pregătit pentru un transfer în străinătate: "Îmi doresc să am liniște"
Steliano Filip și-a încheiat angajamentul cu Dinamo și a mărturisit că are diferite oferte din străinătate.
După o lungă perioadă în care au existat discuții contradictorii între fotbalist și oficialii din Ștefan cel Mare, jucătorul a devenit liber de contract.
"Nu am din România, dar am discuții avansate cu echipe de afară. Din România, nu, nu am discutat. Ungaria, Polonia, Grecia, o să vedem săptămâna viitoare.
Am vorbit cu Deian, mă bucur pentru el și pentru toți românii din Polonia. Nu merg la Rakow, dar aș putea ajunge în Polonia.
Nu știu dacă mă mai întorc la Dinamo, mai am de jucat. Sincer, îmi doresc să mă duc la o echipă și să am liniște", a declarat fundașul de 28 de ani la DigiSport.
- Steliano Filip, care are și 7 prezențe la naționala României, mai avea contract cu Dinamo până la finalul sezonului următor.
- 250.000 de euro este cota de piață a fundașului stânga pe care „câinii” l-au vândut în Croația în 2018, la Hajduk Split, pentru 500.000 de euro.
- În România, Filip a mai jucat pentru LPS Banatul, Avicola Buziaș, FC Maramureș, Dunărea Călărași și Viitorul Constanța.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News