Sumudica ii ia apararea lui Pancu! "Am sangele visiniu! Am fost foarte dezamagit de ceea ce s-a intamplat la Rapid" Ce spune despre o oferta venita din Romania
Marius Sumudica considera ca Pancu nu trebuia dat afara de la Rapid.
Antrenorul lui Gaziantep a vorbit dupa remiza 1-1 inregistrata de echipa sa in campionat, contra celor de la Antalyaspor, unde Tosca a fost din nou integralist (singurul jucator din Super Lig care are toate minutele bifate), fiind numit si in echipa etapei. Pe langa subiectele legate de propria echipa, Marius Sumudica a comentat si situatia de la Rapid, acolo unde Daniel Pancu a fost inlaturat de pe banca tehnica.
"Am fost foarte dezamagit de ceea ce s-a intamplat la Rapid... Am sangele visiniu si am fost instiintat ca Pancu a fost condamnat pe retelele de socializare. E cum vreti sa il faceti, dar Pancu, la ceea ce inseamna pentru Rapid, nu merita sa fie injurat ca la usa cortului.
A fost o surpriza neplacuta. Eu nu am o relatie extraordinara cu Pancu. Suntem prieteni, am fost amici, ne-am chinuit, am fost campioni impreuna. Il respect foarte mult fiindca stiu ca a avut foarte multe oferte din Liga 1. A refuzat si Steaua si a ales sa mearga la Rapid si nu exista sa ti se injure sotia. Nu poti sa il faci pe Pancu betiv, sa il arati cu sticle de bautura in mana, sa ii injuri copiii... Ce a facut omul asta? Este la 2 puncte de promovare", a spus Sumudica, la DigiSport.
Intrebat despre viitorul sau ca antrenor, avand in vedere ca la anul ii expira contractul cu Gaziantep, "Sumi" a declarat: "Mai am un an jumatate aici, sunt in discutii pentru a semna pe inca un an. As vrea sa mai semnez pe inca un an, dar deocamdata e devreme. Indiferent de ce oferta as avea din Romania nu m-as intoarce!".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News