VIDEO Suporterii CSA Steaua nu mai au răbdare! Protest cu jigniri în fața Clubului Sportiv al Armatei
Fanii clubului din Ghencea doresc cu orice preț să aibă drept de promovare în Liga 1.
Sezonul trecut, chiar dacă a terminat pe locul 4, ultimul care ducea la dubla pentru promovare în Liga 2, CSA Steaua nu a avut drept de promovare, așa că locul acesteia a fost luat de Concordia Chiajna. Federația Română de Fotbal nu le-a permis „militarilor” accesul în primul eșalon din caza faptului că clubul nu a devenit societate privată.
Deranjați de această decizie, ultrașii de la CSA Steaua au susținut mai multe proteste în fața sediului FRF. De data aceasta, pe 1 august, Peluza Sud și-a exprimat nemulțumirea pentru că echipa nu poate promova, chiar pe Bulevardul Ghencea, în fața sediului Clubului Sportiv al Armatei.
Comunicatul fanilor CSA Steaua, de pe 27 iulie
„Marți, 9 august, 20:30, stadionul Steaua.
Este timpul să le arătăm celor din conducere că nu vom ierta ca la finalul acestui sezon, Steaua București să mai rateze promovarea.
Dacă pe teren lucrurile vor merge bine, vom pune cu toții presiune și pe conducere să se trezească. Dacă nu știu în ce s-au băgat încă, haideți să-i trezim la realitate.
Promovare sau teroare.
Aici e Steaua ! Spirit de luptă
Ne vedem pe stadion”, este mesajul emis de Fidelis Steaua.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News