Surpriză! Vlad Iacob a dezvăluit că nu are salariu la Dinamo
Vlad Iacob e administratorul special al celor de la FC Dinamo București.
„Câinii roșii” se află în acest moment pe locul patru în play-off-ul Ligii a II-a. Formația dirijată de Ovidiu Burcă a și remizat în prima rundă a părții a doua a celui de-al doilea eșalon al României, 1-1 cu Gloria Buzău, pe „Arcul de Triumf”.
Surpriză! Vlad Iacob a dezvăluit că nu are salariu la Dinamo
Vlad Iacob a vorbit despre situația sa de la Dinamo și a evidențiat faptul că nu are salariu. Mai mult, administratorul special al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare a reliefat că a și ajutat echipa cu proprii săi bani.
„Nu numai că nu am luat bani de la Dinamo, am și contribuit cu sume importante de bani personali pentru a ține lucrurile pe linia de plutire. Am pus bani din buzunar, din banii familiei. Eu nu am în acest moment un contract cu Dinamo sunt doar reprezentantul acționarilor, sunt doar administratorul special.
Eu am un mandat de la acționarii clubului. Nu sunt retribuit.
Sunt la Dinamo din iulie anul trecut și înainte de asta evident că am muncit foarte mult ca să aflu tot ce e în spatele clubului Dinamo.Am avut cel puțin o lună și jumătate în care aproape în fiecare zi am fost dedicat acestui proiect.
(n.r. tu nu ai salariu?) Nu. Am făcut asta din dragoste pentru Dinamo și pentru că am considerat că Dinamo are o șansă mult mai bună cu sprijinul meu și cu expertiza mea aici”, a spus Vlad Iacob, potrivit Fanatik.
Noul conducător al lui Dinamo anunță schimbări în acționariatul clubului: „O să vedeți noutăți!”
Andrei Nicolescu, preşedintele clubului Dinamo, a anunțat că, în curând, vor apărea schimbări în rândul investitorilor clubului din „Groapă”.
Deși a preluat pachetul majoritar de acțiuni alături de Eugen Voicu, prin intermediul firmei Red&White, Andrei Nicolescu recunoaște că nu are banii necesari pentru finanța echipa și că este preocupat ca în perioada viitoare să găsescă noi investitori care să vină cu bani la echipa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News