GALERIE FOTO Terenul de antrenament al Stelei, mai bun decât unele gazoane din Liga 1!
Suprafața de joc a Terenului 5 din Ghencea a fost montată în urmă cu trei ani.
În contextul în care multe meciuri din Liga 1 sunt grav afectate de calitatea slabă a gazoanelor, dar și de faptul că oficialii cluburilor din primul eșalon fac economie prin oprirea sistemelor de încălzire și degivrare ale arenelor, a căror funcționare este cerută de regulamentele FRF pentru licențiere, a surprins plăcut modul în care s-a prezentat cel de-al doilea teren al Stelei, pregătit de MApN la standardele Ligii 3.
Terenul 5 se menține la standarde înalte
Steaua a jucat amicalul cu Progresul Spartac pe Terenul 5 din cadrul Complexului Sportiv Ghencea. Meciul a început pe o ninsoare abundentă, care a depus o plapumă de zăpadă pe iarbă, dar sistemul de încălzire de sub gazon și-a făcut treaba foarte bine și a topit zăpada până la finalul întâlnirii, beneficiind și de întreruperea precipitațiilor. De asemenea, covorul de iarbă s-a menținut la standarde înalte, dacă ținem seamă de umiditatea ridicată și de temperaturile scăzute din zona Capitalei, în ultimele săptămâni, dar de faptul că este 100% natural și nu are în componență fire sintetice.
Mini-stadionul a fost renovat în 2020 și a costat 300.000 de euro
Pe Terenul 5 își joacă meciurile echipele din Liga de Tineret și din Liga Elitelor U17, dar este folosit și pentru meciurile amicale și antrenamentele cu public al echipei lui Daniel Oprița. Refacerea terenului s-a încheiat la începutul anului 2020 și a costat 300.000 de euro, pe lângă un montarea unui gazon de cea mai bună calitate, fiind modernizate vestiarele și adăugate instalația de nocturnă, gradene metalice cu locuri pe scaune și o tribună acoperită pe latura lungă opusă noului Stadion "Steaua". "Roș-albaștrii" au jucat aici meciuri din Liga 4 și Liga 3 și arena este folosită în această iarnă pentru disputarea partidelor amicale, deoarece Steaua a decis să desfășoare cantonamentul în regim propriu, beneficiind de propriile terenuri și de hotelul din cadrul stadionului principal.
"Gazonul s-a prezentat bine. Toată baza noastră arată bine"
"Am văzut și ce s-a întâmplat în Turcia, unde multe echipe din Liga 2 au mers în cantonament. Chiar mă gândeam în această dimineață că am luat o decizie bună să nu facem cantonamentul în Antalya, din mai multe puncte de vedere. Am văzut ce tragedie s-a întâmplat acolo. Apoi avem parte aici de o vreme destul de bună și de condiții excelente de pregătire și de joc. Am reușit să ne desfășurăm pregătirea așa cum ne-am propus. În ultimele zile a fost un pic mai frig, a început să ningă. Dar gazonul s-a prezentat bine, poate mai bine decât la unele stadioane de Liga 1. Toată baza noastră arată bine", a declarat antrenorul Daniel Oprița.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News