GALERIE FOTO Un dinamovist, premiat cu 100 de euro de un suporter din peluză, după ce a marcat pentru Dinamo!
Acesta a primit premiul la finalul meciului, în aplauzele colegilor.
Dinamo s-a impus cu 6-0 în fața "lanternei roșii" Unirea Constanța, prin golurile marcate de Răzvan Patriche (6), Dani Iglesias (9), Ahmed Bani (39, pen.), Lamine Ghezali (43), Iulian Roșu (66) și Valentin Borcea (87).
Borcea a vrut să dea banii înapoi, dar a fost sfătuit de colegi să-i accepte
La finalul meciului, elevii lui Ovidiu Burcă au mers să salute suporterii din PCH și Vali Borcea a fost chemat de un fan, care i-a întins o hârtie de 100 de euro. Încurcat de situație, fotbalistul a vrut să dea bancnota înapoi, după ce a văzut că nu este un bilet sau o poză, dar a fost îndemnat de colegi și de ceilalți suporteri să păstrezi banii. Acesta s-a întors în mijlocul colegilor și băgat banii în șort, promitându-le celorlați jucători, probabil, că le va face cinste. Se pare că este vorba de o tradiție a galerie lui Dinamo, care vrea să premieze un jucător tânăr care marchează.
Valentin Borcea (20 de ani / 185cm) este un produs al academiei lui Dinamo, pentru care a jucat timp de 10 ani, fiind om de bază în Liga 3 și în Liga Elitelor. A debutat la echipa de seniori în 2020 și a strâns 26 de meciuri și 3 goluri în tricoul lui Dinamo, fiind unul dintre cei mai vechi fotbaliști din actualul lot. A avut selecții la naționalele U16, U17 și U19 ale României și este cotat momentan la 50.000 de euro.
Dinamo, încă două meciuri până în play-off
"Câinii" s-au distrat cu Unirea Constanța, o selecționată a jucătorilor fără contract, majoritatea semnând cu clubul lui Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, în ultima săptămână. Dinamo ocupă locul șase în Liga 2, ultimul care aduce calificarea în play-off, având 27 de puncte acumulate în 17 meciuri jucate (+8).
Bucureștenii sunt la egalitate de puncte cu AS FC Buzău (+4), care a remizat pe teren propriu cu FC Brașov - SR, scor 1-1, în ultima etapă, și au un punct mai mult în clasament decât FC Csikszereda Miercurea Ciuc (26p, +9) și Concordia Chiajna (26p, +5). În ultimele două etape ale sezonului regulat, Dinamo va juca cu CSC 1599 Șelimbăr (4 martie, 12:00 / deplasare) și SSU Poli Timișoara (11 martie, 11:00 / acasă).
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News