Veste bună pentru Dinamo! Vlad Iacob l-a convins pe Dusan Uhrin jr. să semneze: „Am decis să-i ajut!”
Dinamo a obținut prima victorie în playoff-ul Ligii 2 (3-0 pe terenul Unirii Dej), iar odată cu această reușită „câinii” se gândesc tot mai serios la promovarea în prima ligă.
Pentru asta, însă, clubul va trebui să obțină licența pentru Liga 1, lucru deloc simplu dacă luăm în calcul problemele financiare pe care le întâmpină Dinamo.
În acest context, Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, trage din greu în această perioadă să-i convingă pe oamenii la care clubul are datorii să accepte o amânare a plăților.
Uhrin a acceptat amânarea plății restanțelor
Dusan Uhrin, fost antrenor al „câinilor”, se numără printre cei care au acceptat propunerea lui Vlad Iacob și a semnat actele de amânare a plății, pentru a facilita clubului din „Ștefan cel Mare” obținerea licenței pentru sezonul viitor.
„Da, știu de termenul de luni, avocatul meu m-a reprezentat. Am ajuns la o înțelegere cu clubul și voi amâna plata până la vară, am semnat actele. Ei au nevoie în acest moment să primească licența de la Federație și, astfel, am discutat, am decis să-i ajut. Cei din noua conducere (n.r. – Andrei Nicolescu sau Eugen Voicu) nu m-au sunat, dar am vorbit cu Vlad Iacob, el a fost cel care m-a convins”, a spus antrenorul ceh p, potrivit Prosport.
Dusan Uhrin revenea pe 9 martie 2022 pentru a treia oară la Dinamo, însă mandatul său a fost unul scurtă durată, despărțindu-se de clubul din „Ștefan cel Mare” după doar 11 meciuri, din cauza neînțelegerilor cu reprezentanții clubului și a problemelor de ordin financiar.
- În momentul de față, Uhrin o antrenează pe Viagem Pribram, echipă din liga secundă din Cehia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News