Vlad Iacob, încrezător că Dinamo poate promova direct în Superliga: „Încă se poate!”
Dinamo primește vizita lui CSA Steaua, luni, de la ora 20:30, pe stadionul Arena Națională, în etapa cu numărul nouă din playoff-ul Ligii 2.
Vlad Iacob, administratorul special al clubului Dinamo, a participat la o acțiune în care a împărțit cadouri suporterilor care și-au achiziționat bilete pentru meciul cu Steaua.
Oficialul dinamovist și-a exprimat încrederea că Dinamo încă mai poate obține calificarea directă în Superliga, în ciuda faptului că Oțelul Galați are trei puncte avans și joacă împotriva ultimelor clasate din playoff.
„(n.r. Ce îi așteaptă pe dinamoviști la casele de bilete?) Îi aștepta un cadou din partea clubului, bineînțeles sunt bine-veniți să pună întrebări, să poarte o discuție cu reprezentanții clubului și eu sper că mâine îi va aștepta o atmosferă fantastică, o atmosferă de sărbătoare, iar la final sper să plecăm cu toate cele trei puncte. Avem o revanșă de luat împotriva celor de la CSA Steaua.
(n.r. mesaj cu prilejul aniversării a 75 de ani de existență a clubului Dinamo) În afară de tradiționalul «La mulți ani!», eu sper ca Dinamo să ajungă acolo unde îi este locul, în vârful fotbalului românesc. Sper să ajungem în cel mai scurt timp posibil din nou în top și să ne luptăm cât mai curând cu putință pentru trofee.
S-au vândut în jur de zece mii de bilete, majoritatea în Peluza «Cătălin Hîldan», așa că ne așteptăm ca de obicei la o atmosferă fantastică. Suporterii ne-au fost alături inclusiv în acest sezon și îi rog să creadă în șansa noastră, să creadă în faptul că încă putem promovăm direct în prima ligă. Evident, avem nevoie și de jocul rezultatelor, dar în primul rând avem nevoie victorii începând cu cea de mâine împotriva Stelei.
Este un derby, este un meci de fotbal disputat între două cluburi din același oraș, suporterii sunt rivali de foarte multă vreme. Nu cred că este „clasicul României”, însă cu siguranță este un derby.
(n.r. E pregătită Dinamo pentru prima ligă?) În acest moment, mai sunt schimbări de făcut, schimbări care se vor efectua în viitorul foarte apropiat dacă vom reuși să promovăm. Dacă nu, ne vom ocupa oricum de reorganizare, de reconstrucția clubului pe principii sănătoase, management corporativ și vom aplica în România modelele de bune practici din fotbalul european.
(n.r. despre posibilul baraj cu echipa antrenată de către Mircea Rednic) Încă nu știm dacă ne așteaptă un baraj împotriva celor de la UTA. Cu siguranță, ar fi un meci special, însă indiferent de adversara pe care am putea să o întâlnim, eu sunt convins că dacă suporterii noștri vin în număr cât mai mare la Arena Națională avem o șansă reală împotriva oricărui club din Liga 1”, a spus Vlad Iacob, potrivit Prosport.
Dinamo ocupă locul patru în clasamentul playoff-ului Ligii 2, cu 43 de puncte și se află la trei puncte în spatele Oțelului Galați. Pe primul loc se află Poli Iași (deja promovată în Superliga), iar pe doi este CSA Steaua (fără drept de promovare).
Dacă echipele încheie playoff-ul la egalitate, atunci primul criteriu care contează pentru departajare va fi clasarea în sezonul regulat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News