„Ai mai văzut așa ceva!” Momentul care l-a lăsat mască pe Adi Popa în timpul meciului cu Dinamo. „Motoreta”, reacție categorică
Adi Popa, mijlocașul de bandă al CSA Steaua, a susținut la finalul meciului cu Dinamo că „militarii” au reușit să se impună în Ghencea datorită pragmatismului de care au dat dovadă.
Atmosfera din Ghencea l-a impresionat pe Adi Popa, jucătorul Stelei că nu a văzut așa ceva nici la meciurile din Liga 1 care s-au disputat în acest sezon.
„Un meci disputat, cu ambiţii, cu atmosferă, despre care nu mai încap discuţii. Pentru astfel de meciuri vii la stadion, pentru astfel de victorii. Consider că arbitrajul a fost OK. Ba, din contră, cred că ar fi trebuit să primească nişte galbene în plus cei de la Dinamo. Noi am fost mai pragmatici, am profitat de greşelile lor, am făcut presing bun şi am fructificat ocaziile pe care le-am avut. În astfel de meciuri, dacă nu eşti pragmatic e greu să câştigi
Te întreb, sincer. Ai mai văzut aşa ceva la vreun meci din Liga 1, anul acesta… aşa atmosferă? Cu două coregrafii într-un meci, cu show pirotehnic şi toate cele. Eu n-am văzut şi m-am uitat la câteva. Cred că şi această veste cu promovarea i-a făcut să vină în număr atât de mare la stadion. Aşteptau, au fost foarte supăraţi, foarte frustaţi că nu am avut dreptul şi nu au venit!”, a spus Adi Popa.
CSA Steaua, pe primul loc după victoria cu Dinamo
Popa consideră că victoria este cu atât mai importantă cu cât formaţia sa a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii 2.
„Pentru noi înseamnă foarte mult, pentru că ne doream să ajungem pe primul loc. Consider că în etapa aceasta am fost la mâna noastră, am reuşit să luăm cele trei puncte şi să urcăm pe primul loc”, a mai spus Popa, potrivit Agerpres.
CSA Steaua a trecut de Dinamo cu scorul de 2-0 (2-0), marţi seara, în Ghencea, în etapa a patra a playoff-ului Ligii 2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News