VIDEO „Nivelul din Liga 2 e același ca în Liga 1, slab!” Gabi Tamaș, în stilul caracteristic: „Dacă mai joc la 39 de ani înseamnă că e foarte slab nivelul!” 

Gabi Tamaș (39 ani) a fost prezentat oficial de Concordia Chiajna, grupare din Liga 2. 

Fundașul a ajuns la un acord cu Concordia Chiajna și a semnat un contract valabil până la finalul sezonului. Gabi Tamaș a susținut conferința de presă de prezentare la Chiajna, în care a fost alături de noul său antrenor, Eugen Trică. Jucătorul a dezvăluit, încă o dată, motivele pentru care a ales formația ilfoveană.

Gabi Tamaș nu regretă trecerea la Liga 2

Întrebat în cadrul conferinței dacă nu regretă că nu a ales tot o echipă din prima ligă, Tamaș a răspuns în stilul caracteristic, punctând că nivelul fotbalului românesc este extrem de slab. Totodată, fundașul a povestit o discuție avută cu conducătorii unui fost club, fără să numească echipa, unde i s-au promis banii la zi, dar nu s-au ținut de promisiuni. 

„Până să ajung la bani am zis că nu mai am răbdare. Nu mi-am luat banii de la Voluntari pentru sezoanele trecute, că au trecut vreo două, au fost niște discuții cu ei cum au fost și cu alte echipe. 

(n.r. dacă nu îi pare rău că nu a ales să meargă tot în Liga 1) Nu, dar ce credeți că în Liga 2 joc altfel sau cum? Joc la fel. Nivelul este același, slab, și în Liga 1 și în Liga 2, pe românește. Dacă ajung la 39 de ani să mai joc și să fac bine înseamnă că e foarte slab nivelul. 

Motivație, accept provocările, aici e o provocare, nu au reușit de câțiva ani de zile să promoveze. Acum e o provocare, trebuie să batem 3 din 3. 

Nu dau nume, eu am fost de acord să semnez amânări și ce s-a mai semnat, nu e nicio problemă, eu am zis chestia asta. Eu vă dau un exemplu clar, nu dau nume, cu ce echipă, am stat la masă și am negociat, nu am negociat, mi s-a spus: 'atât îți oferim'. Eu am spus da, nu vreau mai mult, nu îmi place să zic 'vreau nu știu cât'. Mi-ai dat atât? Când mi-i dați, vă rog frumos? Într-o lună, două, trei, cinci, un an, de față cu toți, președinți, patroni, ce erau la masă. Au zis: 'nu, Gabi, ți-i dăm lunar' și atunci de ce întârzii, dacă eu ți-am dat opțiunea să mi-i dai peste cinci luni”, a declarat Gabi Tamaș la conferință. 

Cariera lui Gabi Tamaș 

Internaţionalul român în vârstă de 39 ani e evoluat în cariera sa la echipe precum Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Hapoel Haifa, Auxerre, West Bromwich, Watford, CFR Cluj, Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu sau FC Voluntari.

Gabriel Tamaş a îmbrăcat tricoul echipei naţionale a României de 66 de ori, reuşind să marcheze de 3 ori.

În privinţa palmaresului, Gabriel Tamaş este campion al României cu Steaua Bucureşti şi câştigător al Cupei României cu Dinamo Bucureşti de trei ori şi o dată cu Steaua Bucureşti. La nivel internaţional, Tamas a câştigat, cu echipa Hapoel Haifa, Cupa şi Supercupa Israelului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!