"Chivu a iesit cu capul sus dintr-un meci foarte dificil"! Inter 0-0 Manchester United! VEZI REZUMAT:
"Chivu a iesit cu capul sus dintr-un meci foarte dificil", noteaza ilsussidiario.it. Site-ul italian l-a notat pe internationalul roman cu nota 6,5, plasandu-l printre cei mai buni jucatori ai Interului, dupa Julio Cesar (8), Cambiasso (7,5) si Santon (7). "Chivu a fost extrem de inspirat pe final cand l-a blocat pe Berbatov, care scapase spre poarta!"
Aceeasi nota a primit Chivu si din partea site-ului eurosport.it, care considera ca internationalul roman a facut un meci reusit: "Un joc pozitiv pentru Chivu. A fost extrem de inspirat pe final cand l-a blocat pe Berbatov, care scapase spre poarta. In partea a doua a avut un meci mai usor, deoarece echipa juca la 30 de metri de propria poarta si pentru ca in postul de fundas central alaturi de Chivu a intrat Cordoba, inlocuindu-l pe Rivas".
Tuttomercatoweb.com a evaluat jocul facut de capitanul echipei nationale a Romaniei in intalnirea de marti cu nota 6,5, aceeasi pe care i-a acordat-o si coechipierului Javier Zanetti. In timp ce site-ul fondazioneitaliani.it l-a considerat pe fundasul roman al doilea cel mai bun jucator al echipei Internazionale Milano in disputa cu Manchester United, dupa portarul brazilian Julio Cesar.
Agentia DataSport.it a considerat ca jocul aparatorului roman in varsta de 28 de ani a fost unul destul de sigur, notandu-l pe Chivu cu 6,5, la fel ca pe colegul din defensiva echipei italiene, Cordoba.
Inter a suferit insa a obtinut un egal acasa dupa ce a reusit sa tina in sah atacul lui Manchester. Julio Cesar a fost cel mai bun om al lui Mourinho dupa ce a facut minuni in poarta italienilor: a scos tot ce se putea scoate, insa Interul pleaca cu sanse mici in returul de peste doua saptamani de pe Old Trafford.
Manchester a dominat in prima repriza Berbatov, Giggs si Ronaldo au ratat numeroase ocazii, insa Interul a inceput tare dupa pauza cand a creat panica in apararea detinatoarei Champions League. Chivu a stapanit bine atacul lui Manchester: a fost la inaltime si a primit un cartonas galben in minutul 58.
Cu David Beckham in tribuna sa le faca galerie, Manchester a ramas cu un egal pretios pentru calificarea in sferturi. Manchester nu a reusit sa copieze pe Arsenal care a facut KO Roma si a fost singura echipa dintre cele 4 din prima serie de optimi care a reusit o victorie, Barcelona, Manchester si Porto cu Sapunaru au terminat la egalitate meciurile.
Echipele de start:
Manchester: Van der Sar, Evra, Ferdinand, C. Ronaldo, Berbatov, Giggs, Park, Carrick, O’Shea, Evans, Fletcher.
Inter: Julio Cesar, Zanetti, Stankovic, Ibrahimovic, Adriano, Maicon, Cambiasso, Muntari, Rivas, Chivu, Santon.
Rezumatul poate fi urmarit doar de utilizatorii din Romania din cauza restrictiilor impuse de UEFA.
Pentru toate rezultatele LIVE intra pe www.sport.ro/livescores
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News