A debutat Zidane la Manchester United! Noul manager a folosit ”grădinița” în meciul de aseară din Liga Campionilor
Echipa lui Cristiano Ronaldo era deja calificată în optimile competiției.
Deja calificată în optimile Ligii Campionilor, Manchester United a remizat aseară cu Young Boys Berna, 1-1 pe ”Old Trafford” în ultimul meci din grupe, iar noul manager Ralf Rangnick și-a permis să folosească mai mulți juniori în această partidă.
Amad Diallo (19 ani, ivorian) și Anthony Elanga (19 ani, suedez de origine cameruneză) au fost titulari, iar în a doua repriză au mai intrat Tedem Mengi (19 ani, englez de origine angoleză), Shola Shoretire (17 ani, englez de origine nigeriană), Charlie Savage (18 ani, galez, fiul fostului fotbalist Robbie Savage) și Zidane Iqbal.
Noul Zidane are tată pakistanez și mamă irakiană
Zinade Iqbal este un mijlocaș central în vârstă de 18 ani, s-a născut în Manchester din tată pakistanez și mamă irakiană și joacă la juniorii lui United de aproape un deceniu.
Meciul cu Young Boys Berna a reprezentat debutul oficial al lui Zidane Iqbal la prima echipă a ”diavolilor roșii”. ”Am crescut susținând această echipă și să reprezint Manchester United în Liga Campionilor este o onoare fantastică”, a mărturisit noul Zidane.
Unbelievable feeling to make my professional debut at Old Trafford. I have grown up supporting this club and to represent Manchester United in the Champions League is an incredible honour. This would not have been possible without the support of my family, friends and coaches.❤️ pic.twitter.com/vExlwtKUCe
— zidane iqbal (@z10ane) December 9, 2021
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News