Cu numeroase probleme de lot, Real Madrid a rezistat 52 de minute pe Anfield. Alexis Mac Allister a deschis scorul pentru echipa lui Arne Slot, iar oaspeții au avut șansa de a egala la zece minute distanță, însă Kylian Mbappe a ratat un penalty.

Reacția lui Carlo Ancelotti după Liverpool - Real Madrid 2-0 

Mohamed Salah, starul din tabăra lui Liverpool, a ratat și el o lovitură de la 11 metri, în minutul 70. Cody Gakpo, abia intrat pe teren, a stabilit scorul final în minutul 76.

Real Madrid are doar 6 puncte după primele 5 etape și se află pe locul 24, ultimul care asigură calificarea în fazele eliminatorii din UEFA Champions League. La finalul meciului, Carlo Ancelotti a explicat ce nu a funcționat în jocul echipei sale, dar și ce se întâmplă cu vedeta Mbappe.

"Liverpool a meritat să câștige. Am rezistat bine în prima repriză, însă am comis câteva greșeli la ultima pasă. Echipa noastră s-a descurcat bine până la penalty. Trebuie să continuăm la fel și să mergem înainte.

Mbappe? Se întâmplă de multe ori ca atacanții să aibă probleme la finalizare, e nevoie de răbdare. Este o perioadă dificilă pentru el, mai ales după ce ratează un penalty. Toată lumea este alături de el. Poate că îi lipsește puțin încrederea. Când lucrurile nu îți merg trebuie să joci simplu. 

Mbappe nu trebuie judecat pentru penalty-ul ratat. Toții jucătorii ratează penalty-uri. Trebuie să avem răbdare cu el pentru că este un jucător extraordinar.

Trebuie să fim în top 24 și vom face asta. Vom concura în Champions League la fel cum am făcut-o și în precedentele sezoane", a spus Carlo Ancelotti, citat de Marca.

Clasamentul din UEFA Champions League