"Ar fi minunat sa joc in Liga Campionilor!" Ce a declarat Teixeira dupa victoria de la Plzen
Filipe Teixeira a fost eroul celor de la FCSB in dubla mansa cu Viktoria Plzen.
Dupa ce a marcat golul de 2-2 in turul de pe National Arena, mijlocasul Stelei a fost decisiv si in meciul din Cehia. A marcat pentru 2-1 si a obtinut penalty-ul din care Alibec a facut 4-1.
"A fost foarte important al doilea gol, cred ca am suferit si in meciul asta si am meritat sa castigam meciul si sa mergem mai departe. A fost primul obiectiv pe care l-am reusit, acum vedem tragerea la sorti si o sa fie o echipa grea", a declarat portughezul.
Teixeira isi doreste sa treaca de play-off si sa ajunga in grupele Ligii Campionilor. "Pentru mine chiar ar fi minunat, ar fi senzational sa joc in Liga Campionilor. Dintre echipe posibile as vrea sa fie o echipa mai usoara, sa zic asa. Nu conteaza insa, toate echipele care pot fi adversarele noastre sunt obisnuite cu Liga Campionilor. Suntem uniti si cred ca s-a vazut si acum. Trebuie sa acceptam criticile daca ajungem aici si sa demonstram pe teren ca suntem cei mai buni", a adaugat jucatorul ros-albastrilor.
Steaua poate pica in play-off cu una dintre echipele Sevilla, Napoli, Liverpool, CSKA Moscova si Sporting Lisabona.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News