Antrenorul Carlo Ancelotti nu şi-a ascuns satisfacţia după victoria clară obţinută de echipa spaniolă Real Madrid în faţa formaţiei mexicane Pachuca (scor 3-0), miercuri seara la Doha, în finala Cupei Intercontinentale la fotbal, meci transmis în direct de VOYO.
"Sunt foarte mulţumit, foarte fericit. Este un succes", a declarat Ancelotti, care a cucerit cu această ocazie al 15-lea său titlu cu Real Madrid şi a devenit cel mai titrat tehnician din istoria clubului din capitala Spaniei, depăşindu-l pe Miguel Munoz, câştigătorul a 14 trofee alături de madrileni.
”Să câştigi titluri la Real Madrid este mai uşor decât să o faci oriunde altundeva”
"Vreau să fiu sincer, să câştigi titluri la Real Madrid este mai uşor decât să o faci oriunde altundeva. Este un club fantastic, o bază de suporteri care susţin şi o echipă cu cei mai buni jucători din lume. A câştiga aici este mai uşor decât în alte locuri, dar trebuie să ţinem cont totuşi că nu este simplu să cucereşti titluri", a subliniat el.
"A fost un an fantastic. Am avut dificultăţi, pe care le avem în continuare, cu accidentări majore, dar am încheiat anul foarte bine. Ne oferă încredere şi motivaţie să încercăm să continuăm să avem rezultate foarte bune şi în 2025", a mai spus tehnicianul italian.
Ancelotti despre Mbappe: ”Kylian a avut un joc bun”
Comentând evoluţia elevilor săi în duelul cu Pachuca, Ancelotti a precizat: "Am început puţin aşa şi aşa, dar apoi am preluat controlul. Am terminat bine, avem mai mult calitate, dar avem nevoie de atitudine. La nivel ofensiv ne-am descurcat bine, există multă calitate. Kylian a avut un joc bun, Rodrygo a marcat al doilea gol. Suntem foarte fericiţi, pentru că am câştigat clar un meci la mijlocul sezonului".
"Am văzut din nou la lucru jucători care au fost indisponibili, precum Rodrygo, Camavinga şi Mbappe, acum Alaba s-a întors, echipa este mai completă şi am depăşit un moment de dificultate. Mergem puţin câte puţin, nu dăm cel mai bun nivel, dar în atac suntem foarte periculoşi", a adăugat antrenorul madrilenilor.
Real Madrid, campioana en titre a Europei, a învins-o cu scorul de 3-0 pe Pachuca, echipă care a câştigat ultima ediţie a Ligii Campionilor CONCACAF, miercuri pe Lusail Stadium, prin golurile marcate de KylianMbappe (37), Rodrygo (53) şi Vinicius Junior (84 - penalty).
Carlo Ancelotti a anunţat că jucătorii săi vor intra în vacanţă pe 22 decembrie, după meciul cu Sevilla FC de pe Santiago Bernabeu, urmând să revină la antrenamente pe 30 decembrie, în vederea primei partide din 2025, programată pe 3 ianuarie împotriva formaţiei Valencia CF.
Kylian Mbappe: ”Din cele şapte trofee ale sezonului, le-am câştigat deja pe primele două”
Internaţionalul francez Kylian Mbappe a câştigat al doilea său trofeu de la sosirea la Real Madrid, reuşind să marcheze primul gol al finalei Cupei Intercontinentale împotriva formaţiei mexicane Pachuca, scor 3-0, miercuri seara la Doha.
"Cele mai importante sunt titlurile. Golurile ajută la câştigarea titlurilor, dar cel mai important lucru este întotdeauna echipa. Am câştigat un titlu foarte important. Din cele şapte ale sezonului, le-am câştigat deja pe primele două. Suntem pe drumul pe care ne-am dorit şi trebuie să continuăm aşa", a declarat Mbappe, care a cucerit în vară Supercupa Europei, imediat după transferul său la Real Madrid (2-0 cu Atalanta), partidă în care a marcat, de asemenea, unul dintre goluri.
"Sezonul este foarte lung, avem în curând Supercupa Spaniei în Arabia Saudită, după ce ne întoarcem din vacanţă, iar apoi avem titluri foarte importante. Acum trebuie să ne bucurăm de cele două pe care le-am câştigat şi să rămânem înfometaţi în cele cinci care ne-au mai rămas", a adăugat el.
Amintiri dureroase pe ”Lusail” pentru starul francez
Căpitanul selecţionatei Franţei avea amintiri dureroase legate de Stadionul Lusail din Doha, unde a pierdut în urmă cu exact doi ani finala Cupei Mondiale, la loviturile de departajare, în faţa echipei Argentinei, în ciuda faptului că a reuşit să marcheze de trei ori pe parcursul meciului.
"De această dată am câştigat pe Lusail Stadium", a scris el într-o postare pe reţeaua X, alături de o fotografie în care ţine în braţe Cupa Intercontinentală.
Real Madrid a câştigat pentru a treia oară în istoria sa Cupa Intercontinentală, impunându-se în finala cu Pachucha prin golurile marcate de Kylian Mbappe (37), Rodrygo (55) şi Vinicius Junior (84 din penalty).
Info: Agerpres