Carlo Ancelotti anunță o revenire: ”Va fi titular”

Carlo Ancelotti anunță o revenire: ”Va fi titular” Liga Campionilor

Real Madrid va face deplasarea marți la Berlin pentru meciul împotriva celor de la Union din grupele UEFA Champions League.

Galacticii s-au calificat deja în primăvara europeană după ce și-au asigurat cinci victorii din cinci posibile într-o grupă cu Napoli (7p), Braga (4p) și Union Berlin (2p).

Carlo Ancelotti anunță o revenire: ”Va fi titular”

După ce a absentat de la ultimele patru meciuri ale grupării ”blanco” din campionat, Kepa Arrizabalaga își va face apariția în poarta lui Real Madrid împotriva celor de la Union Berlin.

Anunțul a fost făcut de Carlo Ancelotti cu o zi înainte de partida din grupele UEFA Champions League. Kepa și-a mai făcut apariția în trei jocuri ale galacticilor de la ”masa bogaților” din acest sezon.

La Real Madrid, portarul #1 Thibaut Courtois s-a accidentat și va lipsi o lungă perioadă de timp. Internaționalul belgian nu a bifat nicio prezență în echipamentul galacticilor în această stagiune.

”E nedrept să las pe cineva pe bancă... dar Kepa va începe mâine (n.r. cu Union Berlin). Lunin? Nu pot să-i titularizez pe toți, din păcate”, au fost cuvintele lui Carlo Ancelotti, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano pe rețelele social media.

Andriy Lunin e al treilea portar al galacticilor, care și-a ajutat echipa cât timp Kepa Arrizabalaga a fost accidentat, în patru meciuri din campionat și alte două în grupele UEFA Champions League.

Real Madrid vrea să dea lovitura în perioada de transferuri! Cine e starul pe care au pus ochii galacticii

Conform Fichajes.net, Real Madrid a pus ochii pe Jamal Musiala (20 de ani), puștiul-minune de la FC Bayern Munchen, care se află la ”bavarezi” din iulie 2020 și mai are contract cu clubul până la finele sezonului 2025/26.

Aceeași sursă a informat faptul că neamțul și-ar dori și el să plece de la FC Bayern și varianta Real Madrid nu-i displace, mai ales că se va întâlni cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, Jude Bellingham, care sclipește în echipamentul ”blanco”.

Cotat la 110 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate, Jamal Musiala a bifat 140 de apariții pentru FC Bayern, a reușit să marcheze 35 de goluri și să paseze decisiv în 26 de situații, în aproximativ 7400 de minute petrecute în echipamentul ”bavarezilor”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!