Ce a mai avut de spus Steven Zhang după Manchester City - Inter Milano 1-0. Miliardarul chinez, discurs în forță
Proprietarul lui Inter Milano a abordat mai multe subiecte după finala Champions League de la Istanbul, 0-1 cu Manchester City.
Inter Milano rămâne cu cele trei trofee obţinute în 1964, 1965 şi 2010, când echipa era antrenată de Jose Mourinho, iar fundaşul român Cristian Chivu era om de bază. Nerazzurrii au mai jucat două finale, în 1967 şi 1972.
Într-un material publicat de Gazzetta dello Sport, Steven Zhang, proprietarul lui Inter, și-a exprimat satisfacția după ce a văzut modul în care italienii au reușit să contracareze mașinăria de pase pusă la punct de Pep Guardiola. Inter a avut momente în care i-a pus campioanei din Premier League mari probleme.
„Cred că jucătorii noștri sunt de un nivel înalt în ceea ce privește calitatea și mentalitatea și toată lumea a văzut-o în această finală, nu suntem inferiori nimănui”, a spus Zhang, potrivit Gazzetta dello Sport.
Miliardarul în vârstă de 32 de ani a vorbit și despre viitorul Inter.
"Evident că nu este planificată o campanie de transferuri într-o singură zi. Important va fi să păstrăm cei mai puternici jucători, să fim la fel de competitivi.
Astăzi am arătat că merităm această prezență în finală si că suntem puternici. Inaintea meciului am spus cu toții că plecăm cu șansa a doua.
Suntem mândri de acest rezultat, finala trebuia să aibă o câștigătoare", a mai spus Zhang.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News