Ce a scris presa din Spania, după eliminarea lui PSG: ”Dacă vrei să câștigi Champions League, știi ce ai de făcut”
Presa din Spania a reacționat imediat, după eliminarea lui PSG din Champions League (0-3 la general cu Bayern Munchen).
Prima pagină a reputatului coditian spaniol Marca nu a trecut neobservată în presa din Franța: ”Dacă vrei să câștigi Champions League, deja știi... (n.r. - ce ai de făcut)”, a fost titlul, însoțit de o poză cu Kylian Mbappe.
Presa din Spania, reacție după eliminarea lui PSG
Francezii de la RMC Sport au interpretat asta ca pe o ”invitație” pentru francez la Real Madrid, club cu care a fost asociat și în vară, dar și în ultimele luni, chiar dacă și-a prelungit deja contractul cu PSG.
Scadent în 2025, contractul lui Mbappe are o clauză specială, conform căreia înțelegerea se va prelungi automat cu încă un sezon în cazul în care parizienii vor câștiga Liga Campionilor.
”Această eliminare îți va afecta viitorul la PSG?”, a fost întrebarea la care starul francez a răspuns fără ezitare: ”Nu, nu, sunt calm, obiectivul meu e să câștig campionatul și apoi vom vedea”.
PSG rămâne cu lupta la titlu din Ligue 1, unde este lider autoritar, cu 63 de puncte, la opt puncte distanță de urmăritoarea Marseille. Parizienii vor juca în deplasare în următoarea etapă, cu Brest.
Evaluat la 180 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Mbappe are cifre spectaculoase în acest sezon pentru PSG. În 31 de meciuri a reușit să marcheze de 30 de ori, cifră la care se adaugă și opt pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News