FOTO ȘI VIDEO Ce mai face Lucas Alves, fostul căpitan al lui Dinamo. Brazilianul joacă în Champions League!

Lucas Alves AFC Champions League Two Dinamo Nam Dinh FC Vietnam Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Septembrie 2024, 10:22
Data actualizarii: Marti 24 Septembrie 2024, 10:33

Fundașul central s-a despărțit de ”câini” în luna februarie a acestui an.

Plecat în februarie de la Dinamo în Vietnam, la Thep Xanh Nam Dinh FC, fundașul central brazilian Lucas Alves (32 de ani) are parte de succes în fotbalul asiatic.

Fostul căpitan al ”câinilor” a câștigat titlul de campion în V.League 1 și Supercupa Vietnamului și a debutat în noul sezon cu o victorie în grupele AFC Champions League Two (fosta AFC Cup), fiind integralist în 2-0 în deplasare cu Lee Man din Hong Kong. VIDEO AICI

A absentat însă în primele două etape din campionatul intern, 0-1 cu Hong Linh Ha Tin și 1-0 ieri cu QNK Quang Nam.

Războiul din Vietnam! Gol după gol începând cu minutul 90+3 în thriller-ul de debut al lui Lucas Alves

Nam Dinh FC - Hanoi FC, meciul de debut din februarie 2024 al lui Lucas Alves, fostul căpitan brazilian al lui Dinamo, în campionatul din Vietnam, a avut un final incendiar, cu goluri și schimbări de situație succesive în prelungiri, în minutele 90+3, 90+5 și 90+7!

Nguyen Van Toan a deschis scorul pentru gazde, la care Lucas a jucat toată partida în centrul defensivei, apoi oaspeții au egalat prin Pham Xuan Manh (76).

Din minutul al treilea al prelungirilor a început thriller-ul: oaspeții au făcut 2-1 (Pham Tuan Hai, 90+3), după care gazdele au reușit o revenire senzațională.

Rafaelson a egalat (90+5), iar Van Vi Ngyuyen a înscris în minutul 90+7 golul victoriei pentru liderul din V-League care avea să și câștige titlul, Nam Dinh FC - Hanoi FC 3-2!

Lucas Alves, câine roșu! Fostul căpitan al lui Dinamo a comis-o și a fost eliminat la al doilea său meci în Vietnam

După incendiarul Nam Dinh FC - Hanoi FC 3-2 (cu goluri și răsturnări de situație în minutele 90+3, 90+5 și 90+7), meciul de debut al lui Lucas Alves în campionatul din Vietnam, fostul căpitan brazilian al lui Dinamo a comis-o în etapa următoare, la începutul lunii martie.

Lucas a fost eliminat atunci după ce a primit direct cartonaș roșu în minutul 72 al întâlnirii din deplasare cu Song Lam Nghe An, care s-a încheiat în cele din urmă cu scorul de 1-0 pentru Nam Dinh FC.

Golul victoriei a fost marcat din nou după minutul 90, în '90+5 de Van Vu To, iar meciul s-a încheiat după aproape un sfert de oră de prelungiri!

Lucas Alves, 16 meciuri jucate la Dinamo, în 15 dintre ele integralist

Brazilianul fusese numit căpitan al ”câinilor” de fostul antrenor Ovidiu Burcă încă de la debutul său pentru Dinamo, vara trecută.

El a jucat în sezonul trecut 16 meciuri la Dinamo în campionat, în 15 dintre ele fiind integralist.

Foto: NamDinh Football Club

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!