Atacantul brazilian Neymar a evoluat luni în Liga Campionilor Asiei, pentru Al-Hilal, consemnând revenirea pe teren după un de absenţă.

În Liga Campionilor Asiei, Al-Hilal a înfruntat în deplasare pe Al-Ain, din Emiratele Arabe Unite, şi a condus în permanenţă, intrând cu 3-1 la pauză, iar în minutul 75 Salem Al-Dawsari a făcut 5-3 pentru saudiţi. 

Imediat după gol, antrenorul lui Al-Hilal, Jorge Jesus, a decis să îl introducă în teren şi pe Neymar. Brazilianul nu mai evoluase într-un meci oficial de mai bine de un an, dar a intrat în joc în minutul 77, înlocuindu-l pe Nasser Al-Dawsari. 

A intrat în minutul 77, dar a jucat aproape jumătate de oră, cu tot cu prelungiri

Neymar a rămas pe teren până la final jucând, cu tot cu prelungiri, aproape o jumătate de oră. 

El a avut o ocazie de gol, însă portarul advers i-a respins şutul, însă Neymar a demonstrat că poate să evolueze la un nivel bun.

Al-Ain - Al-Hilal s-a încheiat 4-5. VIDEO AICI

Accidentarea suferită la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului stâng pare lăsată în urmă, scrie news.ro. 

După 369 de zile de absenţă – s-a accidentat la 18 octombrie 2023 – brazilianul în vârstă de 32 de ani va încerca să revină la cel mai înalt nivel şi poate chiar să forţeze convocarea la echipa naţională.

Pentru prestația din meciul cu Al-Ain, Neymar a primit doar nota 6.5 de la Sofascore, în condițiile în care cei mai buni jucători ai partidei au primit 9.9: Soufiane Rahimi, atacantul gazdelor, și Salem Al-Dawsari, căpitanul lui Al-Hilal, ambii marcând câte un hat-trick!