Ce note a primit Ciprian Tătărușanu după ce a luat trei goluri în Chelsea - Milan 3-0 + încă un român pe ”Stamford Bridge”!
Fostul portar al naționalei României a fost integralist în eșecul cu londonezii din faza grupelor Ligii Campionilor.
AC Milan nu a avut nicio șansă pe ”Stamford Bridge” în fața lui Chelsea, care s-a impus cu un 3-0 clar în meciul de miercuri seara din grupele Ligii Campionilor, dar portarul Ciprian Tătărușanu, deși a primit trei goluri, a avut mai degrabă o prestație pozitivă.
Notele din ziarele și site-urile din Italia au oscilat între 5,5 și 6, în general cele mai mari din echipa milaneză, cu excepția celor ale lui Rafael Leao, singurul care a făcut un meci foarte bun.
A luat trei goluri, dar a și scos tot atâtea
”Nici nu se terminase muzica Champions League și Tătărușanu a trebuit să facă prima paradă”, a subliniat Corriere della Sera, care i-a dat 6 românului.
Tuttomercatoweb l-a notat cu 5,5: ”Acolo unde a putut, a ajuns. Mai ales în prima repriză, când a dejucat cel puțin trei amenințări reale. La goluri nu a părut deosebit de responsabil, dar a scos de trei ori mingea din plasă”.
Andrei Coubiș, rezervă la AC Milan
Eurosport.it (6), Calciomercato (5,5) sau Pianeta Milan (6) au scos și ele în evidență atât intervențiile bune ale lui Tătărușanu, cât și neputința sa de la cele trei goluri primite.
La Milan a fost prezent pe banca de rezerve și tânărul Andrei Coubiș, fundașul român în vârstă de 19 ani promovat de la echipa Primavera.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News