După primele 45 de minute, Benfica a intrat la vestiare cu un avantaj de un gol. Vangelis Pavlidis a înscris în minutul 16 și i-a pus pe lusitani în avantaj, la doar câteva momente după accidentarea suferită de Pierre Kalulu.

Fanii lui Juventus și-au huiduit favoriții sub privirile lui Istvan Kovacs

Bianconerii au făcut o primă repriză slabă. Elevii lui Thiago Motta au încercat să pună în pericol poarta adversă cu câteva centrări, respinse însă cu ușurință de defensiva lui Benfica. Mai mult, lusitanii puteau majora diferența de pe tabelă, îsnă Mattia Perin a avut o intervenție foarte bună și respins șutul lui Pavlidis.

La pauza meciului, un întreg stadion și-a arătat nemulțumirea față de prestația ”Bătrânei Doamne”. Sub privirile lui Istvan Kovacs, fanii lui Juventus nu s-au sfiit să își arate revolta și i-au huiduit copios pe bianconeri.

Înainte ca centralul român să fluiere finalul primei reprize, ultrașii de la ”Curva Sud” au scandat un mesaj ”Arătați că aveți curaj”, în încercarea de a-și încuraja favoriții să reacționeze și să aibă o prestație mai bună în repriza a doua.

Clasamentul din Champions League