Cei mai ghinionisti 6 jucatori care rateaza finala Ligii Campionilor! AZI au aflat ca nu vor putea juca:

Cei mai ghinionisti 6 jucatori care rateaza finala Ligii Campionilor! AZI au aflat ca nu vor putea juca: Liga Campionilor

Roberto Di Matteo nu mai are somn inainte de finala Ligii Campionilor. A primit cea mai urata veste. Heynckes are si el probleme.

Sindicatul international al fotbalistilor FIFPro a anuntat, miercuri, pe site-ul oficial, ca UEFA nu i-a acceptat apelul la clementa privind cei sase jucatori ai echipelor Chelsea si Bayern Munchen, suspendati pentru finala Ligii Campionilor.

"UEFA a precizat ca nu va raspunde apelului la clementa pentru cei sase jucatori, care vor trebui sa rateze finala Ligii Campionilor pentru ca au primit un cartonas galben in returul semifinalelor. De fapt, UEFA sustine ca aceasta regula va fi valabila si pentru urmatorii trei ani. FIFPro a pledat pentru clementa pentru jucatorii suspendati. Sindicatul mondial considera ca pedeapsa de a rata «meciul vietii tale» este nepotrivita pentru primirea celui de-al treilea cartonas galben in al 12-lea meci al sezonului de Liga Campionilor", se arata intr-un comunicat al sindicatului.

FIFPro mentioneaza ca la Campionatul European din acest an toate cartonasele galbene primite de jucatori inainte de sferturile de finale vor fi considerate nule la trecerea in aceasta faza, la fel cum s-a intamplat si la Cupa Mondiala din 2010. "Totusi, in Liga Campionilor regulile sunt diferite. Jucatorii care primesc al treilea cartonas galben dupa startul fazei grupelor, in septembrie, sunt suspendati automat pentru un meci. Acest lucru se aplica si in cazul in care jucatorii primesc al cincilea, al saptelea si al noualea cartonas galben. Al patrulea, al saselea sau al optulea cartonas galben nu au consecinte", adauga sursa citata.

Conform fifpro.org, Michael van Praag, presedintele grupului de lucru UEFA pentru regulile Ligii Campionilor, a declarat ca forul nu a primit nicio solicitare privind cartonasele galbene. "Nu am primit nicio solicitare privind regula referitoare la cartonasele galbene, nici macar de la reprezentantii clubului Bayern Munchen. Vom continua sa aplicam regula si in urmatorii trei ani", a afirmat Van Praag.

La 26 aprilie, FIFPro a cerut ca sase jucatori ai echipelor Chelsea Londra si Bayern Munchen, suspendati pentru finala Ligii Campionilor din cauza unor cartonase galbene primite in semifinalele competitiei, sa fie iertati, pentru a nu rata "meciul vietii lor".

"Sase jucatori de la Chelsea si Bayern Munchen vor rata finala Ligii Campionilor, din cauza cartonaselor galbene primite in mansa secunda a semifinalelor, cu FC Barcelona, respectiv Real Madrid. FIFPro pledeaza pentru achitare", se mentiona intr-un comunicat, in care se preciza ca fotbalistii in cauza sunt Branislav Ivanovici, Ramires, Raul Meireles (toti Chelsea) si Luiz Gustavo, David Alaba si Holger Badstuber (toti Bayern).

Echipa Bayern Munchen va intalni Chelsea Londra in finala Ligii Campionilor din 19 mai, de pe teren propriu, la Munchen, dupa ce a eliminat Real Madrid, iar englezii au trecut de FC Barcelona.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!