VIDEO Cine va juca în locul lui Joyskim Dawa la returul FCSB - Sparta Praga: "Poate e mai bun decât el"
FCSB a remizat contra celor de la Sparta Praga, în deplasare, scor 1-1, în prima manșă din turul 3 preliminar UCL.
Joyskim Dawa, autorul golului celor de la FCSB, a văzut un cartonaș galben cu câteva minute înainte de a înscrie, iar stoperul camerunez nu va putea juca la retur. A fost al treilea avertisment încasat în preliminariile Champions League, astfel că pentru duelul de la București va fi suspendat.
Vlad Chiricheș, anunțat titular la returul FCSB - Sparta Praga
În locul lui Dawa, la returul cu Sparta Praga va juca Vlad Chiricheș. Experimentatul stoper, care a comis câteva greșeli importante în startul acestui sezon, îl va avea alături pe sud-africanul Siyabonga Ngezana, anunță Gigi Becali.
Finanțatorul de la FCSB anunță că Vlad Chiricheș va fi folosit o repriză în meciul de campionat cu Farul, de vineri, pentru a avea minute în picioare înaintea returului cu Sparta.
"Poate a făcut Dumnezeu așa, poate e mai bun Chiricheș, nu? O să joace acum o repriză, să vedem. Poate e mai bun Chiricheș. Altfel se va concentra și el.
Noi avem un ax central. Dawa, Ngezana, Șut, Lixandru, Olaru. Cu ăștia cinci suntem prea puternici și nu îi dăm posibilitatea adversarului să joace. Mi s-a spus că Sparta Praga e echipă foarte bună, dar hai să vedem. Să-i scoatem și pe ăștia și după să jucăm cu cine o fi", a spus Gigi Becali.
Chiricheș și-a pierdut statutul de titular în acest sezon. Fostul fundaș de la Tottenham și Napoli a jucat doar în confruntările cu Virtus (4-0), Corvinul (3-0) și Oțelul Galați (0-2), la ultimul fiind criticat pentru erorile din defensivă.
FCSB, cu echipa a doua la meciul cu Farul
Gigi Becali anunță că FCSB va miza pe jucătorii care de obicei sunt rezerve, titularii obișnuiți urmând să fie menajați pentru returul cu Sparta Praga, de săptămâna viitoare. Motivul? Miza financiară uriașă din competițiile europene.
"La meciul cu Farul va fi a doua echipă. Ce să facem? Șut, Lixandru, Olaru, Băluță, Ngezana, David Miculescu nu vor fi. Nici Radunovic, nici Crețu. Deci toată echipa va fi schimbată! Asta e, ce dacă? Jucăm cu nașul, ce să facem?
Eu știu că punctele sunt foarte importante, dar s-a făcut o analiză și am văzut că o echipă care trece în primăvara europeană din Liga Campionilor poate câștiga 70 de milioane de euro. Noi o putem face cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă câștigi zeci de milioane, nu mai ai treabă", a spus Gigi Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News