Cum a numit-o Ilie Dumitrescu pe FCSB după ce a văzut-o contra lui Maccabi Tel Aviv + marea problemă a campioanei României
La pauza meciului, Ilie Dumitrescu s-a arătat mulțumit de ceea ce a văzut în jocul celor de la FCSB, chiar dacă a remarcat că formația roș-albastră s-a transformat într-o "echipă reactivă", care nu a pus prea mult pericol la poarta israelienilor.
Ilie Dumitrescu, la pauza meciului FCSB - Maccabi Tel Aviv: "FCSB s-a transformat într-o echipă reactivă. Lipsește liderul Coman"
În același timp, fostul internațional a subliniat încă o dată absența lui Florinel Coman, vândut în această vară la Al Gharafa, pentru o sumă de peste 5 milioane de euro.
"A fost o repriză echilibrată cu un plus de posesie pentru Maccabi. Este o echipă care are ușurință în ieșirile din jumătatea proprie. Mie mi-a plăcut FCSB, are un joc solid. Maccabi ajunge până în ultimii 20 de metri, dar fără să pună probleme pentru că avem doi mijlocași buni care acoperă zona din fața lui Ngezana și Dawa. Au fost două șuturi ale lui Zahavi, dar nu ne-au pus probleme. FCSB s-a transformat într-o echipă reactivă. Am cedat puțin, ne-am apărat între 25 și 40 de metri. Am avut și noi o prezență în terenul lor, dar fără a avea ocazii importante. Pe contraatac cred că puteam face mai mult.
Maccabi Tel Aviv este o echipă cu ceva experiență la acest nivel. În Conference a avut un parcurs bun. Au început cu personalitate, dar eu am încredere că putem să scoatem un rezultat bun pentru că nu avem ezitări pe faza defensivă. Noi avem un joc solid pe faza defensivă.
Lipsește acel lider incontestabil, Coman, care avea o asociere foarte bună cu Olaru. Era un jucător care îl punea pe Băluță în multe situații, avea pase în profunzime. Coman aducea un plus. Acum, să vedem. Băluță a fost activ, iar Ștefănescu la fel", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.
VIDEO Ocazia lui Alex Băluță în prima repriză a meciului FCSB - Maccabi Tel Aviv
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News